PNL Timiș, consultări cu mediul de afaceri din HoReCa

PNL Timiș a organizat o întâlnire de lucru cu reprezentanții mediului de afaceri din domeniul HoReCa, în cadrul unui dialog aplicat privind principalele provocări și nevoi ale acestui sector, atât la nivel local, cât și național.

Discuțiile au vizat dificultățile întâmpinate de antreprenori, dar și identificarea unor soluții concrete care să sprijine dezvoltarea și stabilitatea acestui domeniu economic. În urma consultărilor, au fost formulate mai multe propuneri, care urmează să fie valorificate în funcție de competențele instituționale.

Astfel, inițiativele ce țin de atribuțiile administrației publice locale vor fi transmise consilierilor locali PNL, în vederea susținerii acestora în plen, prin proiecte de hotărâre și demersuri administrative. Totodată, propunerile cu impact fiscal și legislativ vor fi înaintate Guvernului României și ministerelor de resort, pentru analiză și eventuală promovare.

Președintele PNL Timiș, Marilen Gabriel Pirtea, a subliniat importanța dialogului constant cu mediul de afaceri:
„Rolul nostru este să ascultăm mediul de afaceri și să transformăm aceste semnale în propuneri concrete. Economia locală are nevoie de stabilitate, dialog și soluții aplicate, construite împreună cu antreprenorii.”

Președintele PNL Timișoara, Ionut Gaita, a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă sectorul HoReCa, dintr-o dublă perspectivă: cea a antreprenorului care cunoaște direct realitățile din teren și cea a omului implicat în viața publică, preocupat de soluții administrative corecte și aplicabile.
Ionuț Gaiță, presedintele PNL Timisoara:
„Problemele HoReCa nu pot fi analizate doar teoretic. Ele țin de oameni, de investiții și de mii de locuri de muncă. Avem nevoie de reguli clare, predictibilitate și decizii care să sprijine mediul de afaceri, nu să îl pună în dificultate.”

Reprezentanții PNL Timiș au anunțat că seria consultărilor continuă și marți, cu o întâlnire dedicată antreprenorilor din domeniul construcțiilor și sectorului imobiliar, demers care urmărește identificarea problemelor reale din teren și formularea unor soluții aplicabile la nivel local și național.

Comentarii

comentarii

Source URL: https://www.ziuadevest.ro/pnl-timis-consultari-cu-mediul-de-afaceri-din-horeca/


Analyse


2026-03-21 04:46:46

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.