Expoziția „Fragmente de prezență” aduce artiști din nouă țări la Timișoara

Galeria Brăteanu din Timișoara găzduiește, în perioada 30 ianuarie – 11 februarie, expoziția colectivă „Fragmente de prezență”, un proiect curatorial care reunește 26 de lucrări realizate în tehnici diverse de artiști vizuali din România și din alte opt țări europene, printre care Polonia, Lituania, Kosovo, Republica Moldova, Bulgaria, Slovacia, Germania și Serbia.
Expoziția propune o selecție de lucrări provenite dintr-o colecție personală, prezentată publicului într-un demers care investighează actul colecționării nu ca simplă acumulare de obiecte, ci ca proces subiectiv, relațional și deschis. „Fragmente de prezență” invită vizitatorii la o experiență construită din întâlniri vizuale, afinități și tensiuni, dincolo de criterii cronologice sau clasificări rigide.
O mare parte dintre lucrările expuse au fost realizate în contexte de tabere și simpozioane de creație organizate de curatorul expoziției, Costin Brăteanu, cadre care au favorizat dialogul artistic, schimbul de idei și experimentul. Aceste experiențe colective au contribuit esențial la configurarea colecției, conferindu-i un caracter procesual și relațional.
Selecția nu urmărește o ierarhizare a practicilor artistice și nici o reprezentare exhaustivă a acestora, ci pune accent pe dialogul dintre lucrări și pe relațiile care se nasc prin coexistența lor în același spațiu. Fiecare obiect își păstrează autonomia, dar capătă sensuri noi prin asociere și juxtapunere, expoziția funcționând ca un organism viu, construit în timp prin intuiție, proximitate afectivă și recunoaștere sensibilă.
În acest cadru, „Fragmente de prezență” devine o invitație la o lectură neierarhică și deschisă, în care sensul se construiește gradual, prin experiența directă a privitorului. Expoziția propune, totodată, o reflecție asupra colecției ca spațiu al întâlnirii, al memoriei și al relațiilor subtile dintre lucrări, priviri și timp.
Printre artiștii participanți se numără: Zoran Suvajac Zograf, Eshref Qahili, Jūraté Račinskaité, Vladislava Čolić, Anastasia Racovcena, Maria Balea, Sorin Nicodim, Aurel Bulacu, Maja Obradović, Alexander Vecerinović, Nora Blaj, Doru Brăteanu, Magdalena Deput, Sarah Raluca Miulescu, Maria Gliga, Jaroslav Čech, Alexander Telalim, Horia Bojin, Ileana Oancea, Janos Török Csaba, Valeriu Sepi, Amalka Ľudmila Valenčiková, Jens Lawrenz și Costin Brăteanu.
Expoziția poate fi vizitată cu programare, la numărul de telefon +40 724 523 525 sau prin e-mail, la [email protected].

Comentarii

comentarii

Source URL: https://www.ziuadevest.ro/expozitia-fragmente-de-prezenta-aduce-artisti-din-noua-tari-la-timisoara/


Analyse


2026-03-21 04:43:01

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.