Primăria Timișoara va ataca în instanță o decizie a Direcției Județene de Cultură Timiș referitoare la Pasarela Îndrăgostiților. Municipalitatea acuză această instituție că blochează arbirar instituția și că emite avize care încalcă deciziile luate anterior chiar de către aceasta.
”Reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților, o investiție importantă a Primăriei Timișoara, este blocată în continuare de un aviz negativ al Direcției Județene pentru Cultură Timiș, care contrazice propriile avize anterioare și ignoră legislația națională în vigoare. Printr-un nou aviz negativ, DJCT întârzie nejustificat rezolvarea unei situații de risc, în condițiile în care pasarela pietonală prezintă risc de prăbușire și necesită demolare și reconstrucție”, transmite Primăria Timișoara.
Viceprimarul Ruben Lațcău spune că e vorba despre decizii cu un caracter arbitrar.
“Nu există nicio justificare pentru menținerea unui risc de către Comisia pentru Monumente. Când aceeași comisie avizează o soluție într-o etapă și o respinge ulterior, nu mai vorbim despre criterii clare, ci despre decizii arbitrare. Dăm un aviz astăzi și mâine ne răzgândim, fără vreo justificare legală. Motivul principal invocat este că ar bloca perspectiva spre Podul Decebal, dar reducerea înălțimii pasarelei intră în contradicție cu regulamentele și normele de siguranță pentru canalul navigabil Bega. Pentru noi este important să demolăm și să reconstruim pasarela urgent pentru că în ciuda restricțiilor și împrejmuirilor pe care le-am pus, pasarela continuă să fie traversată. Vom contesta decizia lor la nivel central”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Municipalitatea are în derulare contractul pentru proiectare și execuție și a parcurs toate etapele legale. Documentația din Studiul de Fezabilitate a obținut toate avizele necesare, inclusiv avizul Direcției Județene pentru Cultură Timiș. La faza la Proiect Tehnic, aceeași instituție respinge proiectul pentru a doua oară, invocând ca principal motiv înălțimea pasarelei care ar bloca perspectiva spre podul Decebal. DJCT solicită modificări ce contravin legislației naționale privind navigația pe canalul Bega și avizelor emise de alte instituții ale statului, susține primăria. În susținerea proiectului, Primăria Timișoara a prezentat inclusiv poziția Ministerului Transporturilor – Direcția Transport Naval, care a transmis oficial că înălțimea nu poate fi diminuată și că avizul emis de Apele Române trebuie respectat întocmai pentru o circulație navigabilă sigură pe Bega.
Acest aviz este doar un blocaj birocratic, menit să blocheze instituția.
”Deși documentația depusă la DJCT include explicit răspunsul Ministerului și avizele emise, instituția solicită reluarea avizului de la Apele Române. Această solicitare nu are fundament legal și menține un blocaj administrativ care întârzie nejustificat realizarea investiției și generează costuri suplimentare. În plus, solicitările privind modificarea aspectului și formei pasarelei se contrazic cu avizul favorabil emis de către Direcție la nivelul etapei SF. Proiectul Tehnic nu modifică soluția deja avizată, ci detaliază exclusiv elemente tehnice de execuție, fără impact asupra aspectului vizual sau volumetriei pasarelei”, mai transmite primăria.
Adminsitrația locală a anunțat că va contesta decizia Direcției Județene pentru Cultură Timiș la nivel central și va solicita o reanalizare conformă cu legislația în vigoare, astfel încât investiția esențială pentru siguranța timișorenilor să fie deblocată urgent.
Sorin Predescu, director DJC Timiș: ”Premisa de la care pleacă Primăria Timișoara este că deciziile lor sunt infailibile și nu sunt”
Inițial mi s-a părut o copilărie faptul că Primăria Municipiului Timișoara atacă Direcția Județeană pentru Cultură Timiș prin conferințe de presă, comunicate, reels-uri. În fond, mai văzusem tendința asta și în administrația precedentă. De fiecare dată am încercat să răspund punctual, la obiect, să explic deciziile Comisiei zonale pentru monumente istorice sau ale DJC Timiș. Acum mi se pare că se depășește limita firescului; de dimineață comunicate de presă, apoi reels-uri pe rețele sociale care ne atacă direct pe un subiect pe care îl distorsionează voit, pentru a creea presiune publică. Se caută scandalul, se forțează tonul, se intră într-o logică politică, de poziționare dihotomică, de manifestare de forță. Zilele astea se pare că toți vor să fie niște trumpi.
Premisa de la care pleacă Primăria Timișoara este că deciziile lor sunt infailibile și nu sunt. Unele dintre proiecte sunt bune, iar altele sunt proaste. Pot să explic de ce este greșit proiectul pasarelei îndrăgostiților și de ce indolența lor îi face să insiste cu acest proiect, dar cred că ceea ce mă deranjează este faptul că își permit să creadă că ei sunt singurii care au dreptate, că orașul acesta e doar al lor și nimeni nu are voie să comenteze, chiar dacă avizarea în zona istorică este atribuția noastră legală”, spune Sorin Predescu, director executiv al Direcția Județeane pentru Cultură Timiș.
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/primaria-timisoara-ataca-directia-de-cultura-si-o-acuza-de-decizii-arbitrare/
