Noi cantități de droguri descoperite de autoritățile din Vrancea! Acestea soseau prin firme de curierat

La data de 28 ianuarie 2026, în continuarea cercetărilor efectuate într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de de trafic internațional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea, au indisponibilizat alte 15 kilograme drog de risc (canabis) introduse în țară prin intermediul unei societăți de curierat.

Din actele de urmărire penală a reieșit că pe parcursul lunii ianuarie 2026, doi dintre inculpați, în prezent arestați preventiv în cauză, au procurat, din Spania, o cantitate de canabis, pe care au introdus-o în țară, în mai multe colete. În ziua de 25 ianuarie 2026, unul dintre inculpați (recidivist) a fost prins în flagrant în timp ce transporta două colete conținând cantitatea de 15 kilograme canabis, iar probatoriul administrat a arătat că inculpații urmau să preia și alte două colete în care se aflau droguri de risc.

Astfel, la data de 28.01.2026, de la un punct de lucru al societății de curierat internațional, au fost ridicate două cutii conținând alte 15 kilograme canabis, ascunse printre diverse bunuri și produse alimentare,  pachete ce ar fi urmat să intre în posesia inculpaților.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (DIICOT)

Source URL: https://www.jurnaldevrancea.ro/noi-cantitati-de-droguri-descoperite-de-autoritatile-din-vrancea-acestea-soseau-prin-firme-de-curierat/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.