Mare atenţie, „Ripi”! Pe tot ce pune Robu mâna, praful se alege. Mai ales în sport

Nicolae Robu cu steagul

Nicolae Robu cu steagul

Nu spun un secret, în acest moment, Ripensia este cel mai serios şi bine organizat club de fotbal din Timişoara. Şi nu spun asta datorită startului excelent de la Piteşti, împotriva unei candidate la promovare, în urma a două splendide goluri. Şi în ultimii ani, la „Ripi” jocul de pe teren a înlocuit gălăgia, frazele găunoase, discursurile triumfaliste. Cei de acolo nu s-au bătut cu pumnii în piept că sunt „Cea Mai Ripi Dintre Toate Ripi”. Nu şi-au propus minuni şi astfel au evitat ridicolul. (Vă amintiţi, la ACS Poli, cum primarul anunţa la începutul câte unui sezon ca target cupele europene, pentru ca la final să vină retrogradarea?). Chiar dacă au mai existat disensiuni în cadrul clubului – unde nu există? – , ele n-au răbufnit.

S-au mai schimbat manageri, au mai venit acţionari, dar din interiorul echipei transpiră tot seriozitate. Ripensia nu şi-a propus promovarea nici în acest an, dar şi-a propus alte lucruri. În primul rând construirea unei academii de fotbal. Şi nu la nivel de declraţii, dovadă faptul că a fost adus cel mai bun antrenor la nivel juvenil din Timişoara, Cristi Petcu. În fine, la „Ripi” s-a construit frumos cu muncă, decenţă, seriozitate, modestie.

Ei bine, tocmai fiindcă a crescut frumos şi reprezintă ceva pentru fotbalul timişorean, cei de la „Ripi” trebuie să se păzească de unele pericole. Externe, evident. Şi la unul o să mă refer în cele ce urmează. În ultima perioadă între conducerea clubului şi primarul Nicolae Robu au avut loc mai multe tatonări. Nu spun că acest lucru nu e bun, ba chiar trebuie să existe o relaţie cu Primăria Timişoara. Deja s-au concretizat unele discuţii, existând un barter între club şi STPT (societatea de transport a municipalităţii) pentru folosirea stadionului. Iarăşi un lucru care nu e de reproşat. Se mai vorbeşte că primăria ar putea ajuta clubul şi finaciar. Iarăşi un lucru bun, existând posibilitatea legală în acest sens. Şi decât să dai bani pe panseluţe şi tot felul de şuşanele, mai bine dai la o echipă saerioasă.

Dar aici vine şi problema. Odată cu banii, cei de la „Ripi” ar trebui să aibă grijă să nu-l accepte şi pe Robu în zona decizională cu ale lui „indicaţii preţioase”. Se ştie, Robu are o obsesie maladivă de-a se băga în faţă şi de a-şi atribui performanţele altora. (Aşa cum nu-şi asumă propriile eşecuri.) Şi de aceea nu crede că va da bani de la primărie (nu de la el din buzunar), fără să încerce un control la club. Iar dacă nu el direct printr-un „know-how”, al „nasleilor”, „ţoancelor” sau „greblelor” din dotare. Şi aici e marele pericol pentru „Ripi”, când îţi intră „specialiştii” sau interlopii în casă. Repet, o finanţare din partea municipalităţii ar fi extraordinară, dar fără a se preda clubul. Că s-au văzut „performanţele” lui Robu & co şi la ACS Poli şi la clubul din subordinea primăriei, unde peste tot doar praful s-a ales. De oraş nu mai discut…

Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă

Primăria Timișoara trebuie să finalizeze în acest stadionul LEGO, din Calea Buziașului, în așa fel încât echipa de fotbal Poli să poată să joace acolo când va promova în Liga 2, spune șeful CJ Timiș, Alfred Simonis. El se întreabă de ce nu se va respecta termenul de încheiere a investiției, în iunie, dacă e…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă

Ce-şi doresc românii pentru 2026. Votanţii AUR vor lefuri mai bune, cei ai USR şi PNL – combaterea corupţiei. Sondaj INSCOP

Potrivit Barometrului Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VII-a, realizat în perioada 12-15 ianuarie, în topul așteptărilor românilor pentru 2026 se regăsesc creșterea veniturilor, crearea de locuri de muncă, încheierea războiului din Ucraina şi combaterea corupţiei. Crearea de locuri de muncă este indicată mai ales de către: votanții AUR, iar combaterea corupției de către votanții…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă
Potrivit Barometrului Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VII-a, realizat în perioada 12-15 ianuarie, în topul așteptărilor românilor pentru 2026 se regăsesc creșterea veniturilor, crearea de locuri de muncă, încheierea războiului din Ucraina şi combaterea corupţiei. Crearea de locuri de muncă este indicată mai ales de către: votanții AUR, iar combaterea corupției de către votanții…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă

Baschetbaliștii joacă în intermediară pe teren propriu

Liga Națională de baschet programează o nouă rundă, la mijlocul acestei săptămâni. SCM Politehnica Timișoara va fi gazdă pentru CSU Sibiu, miercuri, 28 ianuarie, ora 19:00, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a XIX-a (a patra din retur) și poate aduce a opta victorie consecutivă pe teren propriu pentru alb-violeți. Ei au jucat…

Clubul Politehnica va susține cheltuielile legate de cazare și masă a aparținătorilor victimelor accidentului de lângă Lugoj

Solidaritate. La greu se văd caracterele, iar Timișoara demonstrează că este în prima linie din toate punctele de vedere. Dacă fanii echipei Politehnica și-au arătat disponibilitatea de a ajuta din prima secundă, iată că și clubul dă o mână de ajutor. Președintele CJT, Alfred Simonis, anunță că clubul Politehniva este alături de cei care și-au…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă
Solidaritate. La greu se văd caracterele, iar Timișoara demonstrează că este în prima linie din toate punctele de vedere. Dacă fanii echipei Politehnica și-au arătat disponibilitatea de a ajuta din prima secundă, iată că și clubul dă o mână de ajutor. Președintele CJT, Alfred Simonis, anunță că clubul Politehniva este alături de cei care și-au…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă

Continental Anvelope împlinește 25 de ani de activitate la Timișoara și de implicare în comunitatea locală

Producătorul de anvelope Continental împlinește 25 de ani de activitate de producție la Timișoara, un sfert de secol de implicare în societate. În prezent cea mai modernă fabrică a germanilor, aceasta oferă locuri de muncă pentru aproximativ 3.000 de angajați, implicit pentru în jur de 9.000 de membri ai comunității. Azi, peste 80 milioane de…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă
Producătorul de anvelope Continental împlinește 25 de ani de activitate de producție la Timișoara, un sfert de secol de implicare în societate. În prezent cea mai modernă fabrică a germanilor, aceasta oferă locuri de muncă pentru aproximativ 3.000 de angajați, implicit pentru în jur de 9.000 de membri ai comunității. Azi, peste 80 milioane de…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă
Primăria Timișoara trebuie să finalizeze în acest stadionul LEGO, din Calea Buziașului, în așa fel încât echipa de fotbal Poli să poată să joace acolo când va promova în Liga 2, spune șeful CJ Timiș, Alfred Simonis. El se întreabă de ce nu se va respecta termenul de încheiere a investiției, în iunie, dacă e… Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 31 și 46 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. La data de 27 ianuarie 2026, persoanele cercetate au fost prinse în flagrant delict, în… Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă

Solidaritate. La greu se văd caracterele, iar Timișoara demonstrează că este în prima linie din toate punctele de vedere. Dacă fanii echipei Politehnica și-au arătat disponibilitatea de a ajuta din prima secundă, iată că și clubul dă o mână de ajutor. Președintele CJT, Alfred Simonis, anunță că clubul Politehniva este alături de cei care și-au… Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă

Potrivit Barometrului Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VII-a, realizat în perioada 12-15 ianuarie, în topul așteptărilor românilor pentru 2026 se regăsesc creșterea veniturilor, crearea de locuri de muncă, încheierea războiului din Ucraina şi combaterea corupţiei. Crearea de locuri de muncă este indicată mai ales de către: votanții AUR, iar combaterea corupției de către votanții… Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă

Unul dintre cele mai fierbinți puncte care se anunțau pe ordinea de zi a ședinței de plen a Consiliului Local Timișoara de marți a trecut total în umbră din cauza proiectului de acordare a spațiului florăriei din Piața Operei către o asociație. Tot în acea ședință trebuia votată desființarea Direcției Generale Proiecte și Lucrări Municipale… Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă

Bugetarea participativă a Primăriei Timișoara din anul 2025, una cu totul inedită, face primii pași spre implementare. La această ediție, comunitatea care a stabilit și votat ce proiecte sunt incluse în bugetare a fost formată exclusiv din liceeni, elevii fiind cei care au decis cum se alocă banii comunității, pentru care a fost decisă trecerea… Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă

În urma unor ale pe linie de transport persoane, polițiștii locali au aplicat 49 de sancțiuni unor conducători auto de taximetre, dar și șoferilor care parchează fără drept în stațiile taxi. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au efectuat, în ultimele patru zile, o serie de controale pe linia respectării legislației referitoare la desfășurarea… Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă

Patru autocare mari cu fani PAOK care mergeau spre Lyon au ajuns la Budapesta, în momentul când au aflat de accidentul de lângă Lugoj. În acel moment au făcut cale întoarcă și azi noapte au fost la Spitalul Județean, locul unde cei trei fani implicați în teribila tragedie greacă au ajuns. În tot acest timp,… Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă
Statul român nu funcționează prost. Funcționează exact atât cât trebuie pentru ca eșecul să fie administrabil, predictibil și profitabil pentru cei care îl controlează. După șapte episoade dedicate disfuncțiilor, tentația este să credem că avem un diagnostic complet. Ar fi o eroare comodă. Adevărata problemă nu este lipsa soluțiilor, ci stabilitatea unui regim în care… Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă

Un număr de 14 consilieri locali timișoreni au fost de acord ca spațiul fostei florării a Horticultura, din Piața Operei, să fie acordat asociației Seeds of Kenosis, din Giarmata, care se ocupă cu susținerea comunității rome din Cerneteaz. Desigur, subiectul a fost amplu disputat în plenul Consiliului Local Timișoara, iar acuzațiile și răspunsurile conducerii primăriei… Citeşte tot articolulCiteste articolul Simonis pune presiune pe Primăria Timișoara și cere finalizarea stadionului LEGO în acest an. Păltininișanu, în lucru din toamnă

Source URL: https://debanat.ro/2019/08/mare-atentie-ripi-pe-tot-ce-pune-robu-mana-praful-se-alege-mai-ales-in-sport_261932.html

Analyse

2026-03-03 02:08:15

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.