Ministerul Dezvoltării a decontat facturi de milioane de euro pentru proiecte derulate de mai multe primării din județ
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat lucrări în valoare totală de 115.182.636,53 de lei pentru 148 de investiții realizate prin componentele C10 – Fondul local și C15 – Educație, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Astfel, au fost decontate 90.324.085,16 lei pentru 84 de facturi aferente Componentei C10 – Fondul local, care vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde și elaborarea sau actualizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană.
Alte 24.858.551,37 de lei au fost alocate, prin Componenta C15 – Educație, pentru achitarea a 64 de facturi care au ca obiectiv construcția de creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul.
Județul Suceava se evidențiază pe lista plăților cu sume importante alocate mai multor primării din regiune. Orașul Vicovu de Sus beneficiază de una dintre cele mai mari decontări, primind peste 5,7 milioane de lei pentru proiectele sale. De asemenea, orașul Siret a primit peste 2,1 milioane de lei, fonduri destinate în special domeniului educației prin componenta C15.
Alte localități sucevene au primit sume semnificative pentru continuarea investițiilor locale. Orașul Dolhasca a încasat peste 1,1 milioane de lei, în timp ce comuna Hănțești a beneficiat de aproximativ 450.000 de lei. Totodată, sume importante au ajuns și în conturile primăriilor din Milișăuți – 438.702,06 lei, Poiana Stampei – 252.761,21 lei, Câmpulung Moldovenesc – 67.336,50 lei și municipiul Suceava – 13.730,74 lei.
Aceste plăți asigură continuitatea șantierelor deschise în județul Suceava și sprijină autoritățile locale în modernizarea infrastructurii de bază.

Source URL: https://suceavalive.ro/ministerul-dezvoltarii-a-decontat-facturi-de-milioane-de-euro-pentru-proiecte-derulate-de-mai-multe-primarii-din-judet/

Lasa un raspuns Anuleaza raspunsul
Adresa ta de email nu va fi publicată.