Parcările cu plată se dovedesc o afacere bănoasă pentru Primăria Vaslui: iată care este cel mai „gospodar” parcometru
CIFRE… Așa cum a promis în momentul când a instituit sistemul de parcare cu plată pe bulevardul Ștefan cel Mare, primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, s-a ținut de cuvânt, iar joi, în cadrul ședinței de Consiliu Local, a venit un un raport privind sumele încasate de pe urma celor 220 de parcări cu taxă. Potrivit centralizatorului, în trei luni de zile s-au încasat nu mai puțin de 200.230 lei. Din totalul acestei sume, 130.007 lei au fost încasați la parcometre stradale, 56.009 lei prin aplicația Parking Vaslui, iar prin platforma „Am parcat”, alți 14.214 lei.
Analiza a fost făcută pentru perioada 1 octombrie 2025 – 27 ianuarie 2026, când, potrivit reprezentanților Direcției Administrare Piețe Târguri și Oboare Vaslui, au fost eliberate 11.447 de tichete de parcare, din care 7.638 la parcometre, 1.200 prin aplicația „Am parcat” și 2.609 prin aplicația „Parking Vaslui”. Din totalul sumei încasate, de 200.230 lei, 65% a fost încasată la parcometrele stradale, 28% prin aplicația Parking Vaslui și 7% prin aplicația „Am parcat”. Parcometrul cu cele mai mari încasări este cel de la BIG, unde s-au eliberat 6002 tichete în valoare de 21.663 lei. Și parcometrul de pe partea cealaltă de stradă, de lângă poștă, a fost solicitat, cu 4714 tichete eliberate, în cuantum total de 17.241 lei. La polul opus, cele mai slabe încasări au fost obținute la parcometrul de la Casa de Asigurări de Sănătate (1.857 lei). Parcarea cu plată pe cele 220 de locuri de pe bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui a devenit funcțională de la 1 octombrie 2025, după ce, înainte, fusese o scurtă perioadă de testare a aplicației și verificare a parcometrelor. Conducătorii auto care parchează pe bulevardul Ștefan cel Mare din Vaslui au la dispoziție mai multe modalități de a plăti taxa de parcare, de 3 lei/oră. Fie introduc bancnotele direct în parcometru, fie scanează cardul. O altă modalitate o reprezintă plata prin SMS. Pentru parcarea din municipiul Vaslui, șoferii vor trebui să trimită SMS la numărul 7576, unde vor scrie indicativul municipiului Vaslui, numărul de ore pentru folosirea acelui loc de parcare, iar la final numărul de înmatriculare al autoturismului. De exemplu, un conducător auto cu mașina înmatriculată în județul Vaslui care va folosi locul de parcare timp de două ore, va trimite SMS la 7576 cu următorul mesaj: VS 2 VS 12 ABC. Șoferii cu telefoane smart pot să descarce aplicația Parking Vaslui. Regulamentul de funcționare și administrare a parcărilor cu plată de pe raza municipiului Vaslui a fost aprobat de consilierii locali în luna iunie a anului trecut. Acesta prevede sistemul de funcționare a sistemului de parcare cu plată pe strada Ștefan cel Mare, respectiv parcare liberă, zilnic între orele 17.00 – 08.00, precum și sâmbăta și duminica, și plata unei taxe de 3 lei/oră, în timpul săptămânii, între orele 8 – 17.00. Taxa de 3 lei se aplică chiar și în cazul în care parcarea se face pentru scurt timp, de câteva minute, iar ea este valabilă pentru toată ora achitată, chiar dacă șoferul schimbă locul de parcare în cele 60 de minute. Cei care nu respectă acest lucru sunt pasibili de amendă cuprinsă între 100 și 400 lei.

Source URL: https://vaslui.robo-stiri.ro/parcarile-cu-plata-se-dovedesc-o-afacere-banoasa-pentru-primaria-vaslui-iata-care-este-cel-mai-gospodar-parcometru/