Primul deces confirmat cu virus gripal în acest sezon în Timiș

Direcția de Sănătate Publică Timiș anunță primul deces confirmat cu virus gripal în acest sezon. Este vorba despre o femeie în vârstă de 55 de ani din județul Timiș, care avea comorbidități și nu era înregistrată ca fiind vaccinată antigripal în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV).

DSP trage un semnal de alarmă după ce, în perioada 19–25 ianuarie, numărul pacienților cu afecțiuni respiratorii a crescut semnificativ în județ. Potrivit raportului instituției, 1.971 de persoane au fost diagnosticate cu infecții ale căilor respiratorii superioare, dintre care 36 au necesitat spitalizare.
De asemenea, 173 de pacienți au fost confirmați cu pneumonie, iar 70 dintre aceștia au avut nevoie de îngrijiri în spital. Direcția semnalează și 221 cazuri suspecte de gripă, 62 de persoane fiind internate pentru monitorizare și tratament.

DSP Timiș recomandă populației să fie vigilentă și să respecte măsurile de prevenție: spălatul frecvent pe mâini, purtarea măștii în spațiile aglomerate și vaccinarea antigripală, în special pentru persoanele vulnerabile.

Comentarii

comentarii

Source URL: https://www.ziuadevest.ro/primul-deces-confirmat-cu-virus-gripal-in-acest-sezon-in-timis/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.