Președintele Șoldan anunță că parcarea de la Cetatea de Scaun a Sucevei intră în modernizare. Vor fi amenajate 133 de locuri de parcare dar și zone verzi (foto)

Șeful administrației județene Gheorghe Șoldan, a anunțat că parcarea de la Cetatea de Scaun a Sucevei intră în modernizare. „Am semnat săptămâna aceasta contractul pentru începerea lucrărilor la o parcare nouă, cu 133 de locuri, care va transforma actuala parcare improvizată într-una modernă, adaptată nevoilor turiștilor și sucevenilor.

Constructorul are la dispoziție opt luni pentru finalizarea proiectului, din momentul începerii efective a lucrărilor. Acestea vor demara în următoarele săptămâni, în funcție de condițiile meteorologice, iar perioada de garanție a lucrărilor va fi de 5 ani (60 de luni), calculați de la data recepției finale”, a transmis Gheorghe Șoldan. El a spus că parcarea va avea 133 de locuri, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, mașini electrice, motociclete, microbuze și autocare.

Proiectul mai prevede trei zone verzi interioare, sub formă de scuaruri de separație, sistem automatizat de irigații, iluminat public modern, supraveghere video, bariere automate, camere LPR pentru recunoașterea numerelor de înmatriculare, sistem electronic de plată și stații de încărcare pentru vehicule electrice. „Așa cum am promis, până în toamna acestui an, cel mai vizitat obiectiv turistic din județ, Cetatea de Scaun, va avea o parcare modernă, care va deservi atât vizitatorii Muzeului Satului Bucovinean, cât și pe cei ai statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare, obiective aflate în imediata apropiere”, a precizat Șoldan.

VN:F [1.9.22_1171]
se actualizează…
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Source URL: https://www.svnews.ro/presedintele-soldan-anunta-ca-parcarea-de-la-cetatea-de-scaun-a-sucevei-intra-in-modernizare-vor-fi-amenajate-133-de-locuri-de-parcare-dar-si-zone-verzi-foto/515317/

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.