Handbal masculin. CSU Suceava a pierdut și al doilea amical cu CSM București

CSU Suceava a pierdut și cel de-al doilea meci amical disputat contra grupării CSM București. Scorul acestei a doua partide a fost unul mult mai rezonabil, gazdele impunându-se cu 28-22.

„Chiar dacă am pierdut ambele meciuri, au fost două teste utile în care am realizat la ce nivel suntem. Cred că și faptul că am făcut deplasarea în aceeași zi cu meciul și-a pus amprenta pe evoluția noastră din prima zi, când am reușit să ținem aproape de adversar doar în primele 40 de minute.

Trebuie ca, în aceste opt zile care ne despart de primul meci oficial, să ne regăsim acea motivație și acea dorință de victorie arătate în nenumărate rânduri. Am reușit să rulăm tot lotul avut la dispoziție pentru meciurile cu CSM și am folosit adeseori formule de joc mai inedite, poate și de aici au apărut fluctuațiile în evoluția noastră.

Sperăm ca până la începerea returului să reușim recuperarea sportivilor cu mici probleme medicale, pentru a putea face deplasarea la Baia Mare cu gândul la victorie” a declarant antrenorul sucevenilor, Bogdan Șoldănescu.

În primul meci oficial din 2026, sucevenii vor juca în deplasare cu Minaur Baia Mare, vineri, 6 februarie, de la ora 18:00. După 11 etape disputate în Liga Zimbrilor, CSU Suceava ocupă locul 7 în clasament.

VN:F [1.9.22_1171]
se actualizează…
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Source URL: https://www.svnews.ro/handbal-masculin-csu-suceava-a-pierdut-si-al-doilea-amical-cu-csm-bucuresti/515235/

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.