Președintele PSD al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, susține că Ministerul Muncii, condus de colegul său de partid Florin Manole, are o inițiativă legislativă prin care casele de cultură, aflate în proprietatea sindicatelor, să ajungă la autoritățile locale. E greu de spus cum s-ar putea întîmpla acest lucru fără hotărîri judecătorești, dat fiind faptul că vorbim despre un transfer de proprietate, însă poate că Ministerul Muncii se pricepe să o facă. Gheorghe Șoldan spune că a discutat personal cu Florin Manole despre această situație. Normal, dat fiind faptul că două dintre casele de cultură care au nevoie de investiții masive și care sînt închise din cauză că nu îndeplinesc condițiile cerute de legislația referitoare la securitatea la incendii se află pe raza județului nostru, la Suceava și la Cîmpulung Moldovenesc. Referindu-se la Casa Culturii din municipiul reședință de județ, domnul Șoldan speră să se poată face transferul de proprietate, iar Consiliul Județean în colaborare cu Primăria Suceava și poate cu sprijinul Ministerului Dezvoltării să facă niște investiții care să redea Casei strălucirea de altădată și să o redea circuitului cultural-artistic. Foarte bine. Ar fi și timpul, după mai bine de 20 de ani de cînd se vorbește despre această mutare și despre această redare.
Tot Gheorghe Șoldan a spus: ”Din păcate, în municipiul Suceava avem această Casă de Cultură de care și-au bătut joc de ea. Aceasta este părerea mea personală. Vedeți și dumneavoastră cum arată. Unele persoane au fost interesate doar să încaseze chirii din acele spații comerciale și din închirierea sălilor pentru evenimente, și nu au făcut nici o investiție”. Într-adevăr, Casa Culturii din Suceava arată cum arată și nu arată deloc bine. Însă, sînteți profund nedrept, domnule Șoldan, acuzînd conducerea Casei Culturii că s-a preocupat doar să încaseze chirii fără să facă investiții. De parcă chiriile astea ar aduce niște sume uriașe, pe care cineva și le-a băgat în buzunar în loc să investească în spații și în sistemele de protecție la incendii.
Domnule Șoldan, ați stat vreodată de vorbă cu cei de la Casa Culturii din Suceava? Știți cîți bani se fac din chirii? Știți ce investiții s-au făcut la Casa Culturii? Știți cît costă să întreții o clădire atît de mare? Știți cît costă energia electrică, gazul metan, curățenia și să schimbi husele de la scaune, de exemplu? Știți de cîți bani este nevoie pentru a îndeplini toate solicitările pompierilor? Știți că anagjații Casei Culturii cu greu își primesc salariile și că acestea nu sînt întregi? Credeți că cei de la Casa de Cultură nu au tot căutat sponsori și că au stat cu mîinile în sîn, atunci cînd acestea nu se ocupau să numere banii pe chirii?
Așa cum este Casa Culturii din Suceava, aceasta a găzduit ani de zile diverse spectacole de teatru și de muzică, de care s-au bucurat zeci de mii de suceveni, și balurile bobocilor de care s-au bucurat zeci de mii de elevi. Fără chiriile încasate de la firmele pe care le găzduiește și fără zbaterile personalului de la Casa Culturii, care nu este deloc numeros, aceste lucruri nu s-ar fi putut întîmpla, iar clădirea ar fi arătat mai rău decît arată în prezent.
Poate vă veți face timp, domnule Șoldan, ca să mergeți într-o zi pînă la Casa Culturii și să vă faceți singur o părere despre ce s-a întîmplat și ce se întîmplă acolo. Cu siguranță că veți ajunge la concluzia că ați fost nedrept vorbind despre lipsa de interes a celor de acolo. În rest, da, Casa de Cultură are nevoie de un alt proprietar, unul care să aibă cu ce să-i redea strălucirea de altădată și care să o repună în circuitul cultural și artistic.

Source URL: https://www.radiotop.ro/tableta-zilei/casa-culturii-suceava-o-judecata-nedreapta-de-vrut-s-a-vrut-dar-nu-s-a-putut-mai-mult.html