La data de 28 ianuarie orele 00:20, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată despre faptul că un autoturism a intrat în coliziune cu clădirea unei stații Peco, rezultând doar pagube materiale, iar conducătorul auto se află sub influența băuturilor alcoolice. Având în vedere aspectele sesizate, Poliția s-a deplasat la locul indicat de apelant, respectiv în stația Peco Soccar de pe strada Roșu din municipiul Vatra Dornei, unde a fost identificat autoturismul marca Audi, iar în apropierea acestuia a fost identificat conducătorul auto. Autoturismul în cauză era condus în momentul producerii accidentului rutier cu pagube materiale de către un bărbat din Vatra Dornei. Întrucât conducătorul auto avea halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală potrivit art. 336 alin. (1) din Codul penal, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.

Source URL: https://www.svnews.ro/beat-cui-a-intrat-cu-masina-audi-in-cladirea-unei-statii-peco-din-vatra-dornei/515169/