În următorii 30 de ani , fenomene climatice extreme în Europa

Experţii europeni atrag atenţia că, în viitorul apropiat, pe continent se vor produce fenomene climatice întâlnite până acum doar o dată la 100 de ani. Secetă severă, inundaţii sau furtuni violente sunt doar câteva dintre acestea. De vină este consumul excesiv de combustibili: petrol, gaze şi cărbuni. Deja asemenea peisaje vedem aproape zilnic la televizor. Se întâmplă în toată lumea şi frecvenţa acestor catastrofe este din ce în ce mai mare. Într-un studiu publicat în revista Climate Changes, experţii atrag atenţia că în următorii 30 de ani anumite regiuni din Europa vor fi grav afectate de incendii provocate de valuri de căldură neobişnuite. Vor fi din ce în ce mai des inundaţii şi furtuni violente.

Giovanni Forzieri, Institutul Comisiei Europene pentru Mediu: „Acest raport ar trebui să fie un avertisment pentru toate guvernele şi instituţiile europene, ca să se pregătească din timp; să găsească soluţii şi să elaboreze strategii”.

Sudul şi vestul Europei par că vor fi cele mai afectate zone de pe continent. Până la sfârşitul acestui secol, statele de la Mediterana se vor confrunta cu seceta severă, inundaţii şi valuri de căldură. Spania , de exemplu, care se confruntă cu asemenea fenomene cam o dată la 100 de ani, până în 2080, va trece prin acest gen de pericole cel puţin o dată pe an. Prognozele au fost făcute pe baza unor modele climatice globale care indică o creştere a temperaturii la suprafaţa terestră cu cel puţin 2 grade Celsius până în 2050.

Iarna își intră în drepturi

Un pisoi a pus pe jar pompierii vasluieni

COD Galben de fenomene meteorologice periculoase!

Stand Up Comedy cu Ionel Sandu, candidat AUR: spațiile pentru copiii cu autism sunt „bazaconii”

Inițial am crezut că Ionel Sandu s-a apucat de Stand Up Comedy. Cu afacerile nu stă extraordinar, cu politica nici

Pledoarie pentru … o carte pe zi

Vasluianca Mădălina Tudorache, admisă ca doctorand la Oxford

Manifestul unei eleve de clasa a 12-a din Vaslui: „Cel mai mare vis al nostru era să îmbrăcăm roba”

Source URL: http://www.ziaruldevaslui.ro/in-urmatorii-30-de-ani-fenomene-climatice-extreme-in-europa/

Analyse

2026-03-13 22:27:20

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.