Proiect de lege dedicat ursului ucis în Sibiu

Vânătoarea sportivă este imorală şi trebuie interzisă. Este motivul invocat de deputatul Remus Cernea care a depus un proiect de lege în acest sens. Parlamentarul îi dedică legea ursului ucis săptămâna trecută în Sibiu. Proiectul i-a revoltat însă pe vânători, care susţin că oricum în România legislaţia cu privire la vânat este mai restrictivă decât în alte ţări din Europa.

În România este legal vânatul pentru păstrarea echilibrului ecologic sau în scop didactic. Este permisă şi aşa-numita vântoare recreativ-sportivă, pe care Remus Cernea vrea acum să o elimine.

Remus Cernea, deputat neafiliat, iniţiatorul legii: „Această formulare ascunde uciderea brutală şi de multe ori însoţită de chinuri îngrozitoare pentru animale.”

De partea deputatul sunt activiştii pentru drepturile animalelor.

Claudiu Dumitriu, vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor: „Ne-am transformat într-un bordel cinegetic al Europei. Am ajuns să vină lumea prin faptul că avem legi foarte permisive.”

Shahin Ciobotea, coordonator campanii Vier Pfoten: „Pot să înţeleg de ce este pedepsit prin lege penal dacă loveşti un animal. Nu pot să înţelge de ce în aceeaşi ţară dacă cu echipament adecvat omori un alt animal, este ok, este chiar o distracţie.”

Propunerea nu este însă văzută cu ochi buni de vânători.

Neculai Şelaru, preşedinte executiv al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România: „Scopul vânătorii este celălalt: menţinerea echilibrului ecologic. Eu nu neg că vânătoarea are un subsidiar şi un aspect recreativ şi sportiv.”

Legea nu a apărut acum întâmplător.

Remus Cernea, deputat neafiliat: „Dedic această lege bietului ursuleţ care a fost ucis, a fost omorât fără nicio justificare rezonabilă la Sibiu.”

În acest moment, în România, trăiesc cei mai mulţi urşi bruni din Europa. Peste 6.700. Şi, în timp ce vănătorii spun că, pentru echilibrul ecologic, ar putea să vâneze peste 450 de exemplare, Ministerul Mediului spune clar: ursul brun este specie protejată, aşa că poate fi vănată doar dacă pune în pericol viaţa oamenilor.”

Iniţiatorul speră ca proiectul să fie analizat şi adoptat de noul Parlament.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/proiect-de-lege-dedicat-ursului-ucis-in-sibiu-592204


Analyse


2025-03-22 01:24:16

General Sentiment: mixed (score: 0.1 magnitude: 2.5)

Subject: Proiect de lege pentru interzicerea vanatorii sportive

Entity Sentiment:

  • Remus Cernea: positive (score: 0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • Sibiu: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 3)
  • Neculai Selaru: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
  • Ministerul Mediului: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Federatia Nationala pentru Protectia Animalelor: positive (score: 0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
  • Vier Pfoten: positive (score: 0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Environment
  • Animal Rights

Language: romanian

Safety Moderation: Violent,Harm & Tragedy,Politics

Excerpt: Un proiect de lege propus de Remus Cernea vizeaza interzicerea vanatorii sportive in Romania, dedicat ursului ucis recent in Sibiu. Propunerea a starnit controverse intre activisti si vanatori.

Summary: Deputatul Remus Cernea a propus un proiect de lege pentru interzicerea vanatorii sportive in Romania, dedicat ursului ucis recent in Sibiu. Proiectul a generat reactii mixte, fiind sustinut de activisti pentru drepturile animalelor, dar criticat de vanatori care considera ca legislatia actuala este deja restrictiva. In Romania, vanatoarea este legala pentru mentinerea echilibrului ecologic, dar Cernea doreste eliminarea vanatorii recreativ-sportive. In prezent, Romania gazduieste cea mai mare populatie de ursi bruni din Europa, iar vanatoarea acestora este permisa doar daca reprezinta un pericol pentru oameni. Initiatorul spera ca proiectul sa fie analizat si adoptat de noul Parlament.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.