Jurnalistul Dan Andronic scrie că politicile economice actuale sunt proaste, iar guvernanții gândesc doar pe termen scurt. „România pare o găină fără cap. Prinsă între știrile legate de coronavirus și videoconferințele politice nu reușește să articuleze o politică economică post-criză”, scrie jurnalistul.

Prezentând doar o parte a măsurilor anunțate de principalele țări europene, Andronic se întreabă unde sunt acum în România acele măsuri de stimulare a economiei atât de necesare în această perioadă.

„Aseară discutam cu un prieten care-mi spunea o chestie stupefiantă: autoritățile au închis cinematografele și food-court-urile, cele care atrăgeau oameni, dar au lăsat deschise magazinele din mall-uri. Așa că administratorii acestora nu recunosc situația de forță majoră și încasează în continuare chirie.

Ionel Dancă ne spunea aseară că guvernul Orban a adoptat „pentru întreprinderile mici și mijlocii, facilitatea de amânare la plată a cheltuielilor cu utilitățile și plata chiriei”. Adică țineți magazinele deschise, chiar dacă nu intră nimeni în ele…

Câte luni poate plăti cineva o chirie uriașă pentru un spațiu comercial în care nu intră nimeni? O lună, două, după care vor da angajații afară…Iar ei vor intra în faliment”, scrie Dan Andronic.

„De ce guvernanții n-au procedat așa cum s-a întâmplat în alte țări, unde s-au lăsat deschise doar farmaciile și magazinele alimentare? Pentru că i-a apucat zgârcenia. Vor să-i menajeze pe marii contribuabili, pentru că ei plătesc taxe și impozite. Uitând că vorbim despre un mecanism în care marii contribuabili au nevoie de aportul celor mulți pentru a face cifre de afaceri uriașe”, afirmă jurnalistul.

Citiți textul integral AICI.