Cercetat pentru furtul unei tablete. Vezi cum a acționat hoțul

Polițiștii Secției 3 Timișoara efectuează cercetări față de un tânăr de 19 ani, bănuit de furtul unei tablete dintr-un autoturism. La data de 26 mai, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 3 Timișoara au identificat un tânăr de 19 ani, bănuit de furt din auto.

Potrivit oamenilor legii, în noaptea de 3 spre 4 mai, bănuitul, prin spargerea geamului unui autoturism, ar fi sustras din interior o tabletă în valoare de aproximativ 5000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunul fiind restituit păgubitului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului.

Source URL: https://gazetadinvest.ro/cercetat-pentru-furtul-unei-tablete-vezi-cum-actionat-hotul/

Analyse

2026-03-30 14:50:06

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.