Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui: ”Rămas bun, domnule PROFESOR!”

În aceste zile, am primit cu toții o veste greu de acceptat: profesorul DUMITRU APOSTOLACHE nu mai este printre noi. O boală implacabilă ni l-a răpit mult prea devreme, lăsându-ne copleșiți de tristețe.

Profesor de matematică de excepție, director de școală, inspector școlar de specialitate, DUMITRU APOSTOLACHE intră, fără tăgadă, în istoria învățământului vasluian, prin competență, pasiune pentru meserie, dăruire exemplară, dar, înainte de toate, printr-o imensă dragoste de oameni și o aleasă frumusețe interioară.

DUMITRU APOSTOLACHE ne-a cucerit pe toți cu preaplinul său de firesc, cu rostirea-i molcomă și caldă, cu zâmbetu-i mereu șugubăț în colțul ochiului, cu înțelepciunea-i rafinată. Cuvântul lui, rostit sau scris, era plin de substanță și impunea prestanță în fața tuturor. Ca membru în Consiliul Seniorilor Vaslui, ne-am fi dorit să ne bucurăm cât mai mult de prezența domniei sale alături de alți intelectuali de valoare ai orașului.

Soț, tată și bunic de o adâncă afectivitate, DUMITRU APOSTOLACHE și-a venerat familia, înconjurând-o cu toată iubirea lui.

Plecarea i-a fost la fel de demnă și discretă ca întreaga sa viață.

Rămas bun, domnule PROFESOR!

Alese și curate condoleanțe familiei îndurerate!

PRIMĂRIA VASLUI

PRIMAR,

Ing. VASILE PAVĂL

Bărbat de 57 de ani, decedat în tren. Soția a crezut că acesta a adormit

Nouă persoane, la un pas să ardă în casa cuprinsă de flăcări

Anunț mediu

Stand Up Comedy cu Ionel Sandu, candidat AUR: spațiile pentru copiii cu autism sunt „bazaconii”

Inițial am crezut că Ionel Sandu s-a apucat de Stand Up Comedy. Cu afacerile nu stă extraordinar, cu politica nici

Pledoarie pentru … o carte pe zi

Vasluianca Mădălina Tudorache, admisă ca doctorand la Oxford

Manifestul unei eleve de clasa a 12-a din Vaslui: „Cel mai mare vis al nostru era să îmbrăcăm roba”

Source URL: http://www.ziaruldevaslui.ro/vasile-paval-primarul-municipiului-vaslui-ramas-bun-domnule-profesor/

Analyse

2026-05-07 08:45:24

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.