Liceul Agricol Huși și ferma sa cu 30 de hectare de vie nu le dă pace aleșilor. Vor să vadă profitul

2.3C
Vaslui
30 ianuarie, 2026

Liceul Agricol Huși și ferma sa cu 30 de hectare de vie nu le dă pace aleșilor. Vor să vadă profitul

SUPĂRĂRI HUȘENE, DE LA BANI ȘI VIȚĂ DE VIE… Excedentul bugetar înregistrat de Primăria Huși la finele lui 2025 a stârnit comentarii în Consiliul Local, dar, în mod surprinzător, nu față de cum se vor folosi banii, ci față de Liceul Agricol „Dimitrie Cantemir”. Economiștii din Primărie au arătat că excedentul vine din banii necheltuiți de mai multe unități de învățământ, între care a ieșit în evidență Liceul Agricol, cu o sumă foarte mare. Primarul Ioan Ciupilan a adus în discuție faptul că acest liceu are o fermă cu 30 de hectare de vie, dar care tot la Primărie vine după bani pentru fiecare cheltuială de funcționare. „Nu este corect. Și uitați-vă că are excedent mai mare ca Primăria Huși. Am vorbit cu conducerea și o să mai vorbesc. Țin atâta pământ degeaba, 30 de hectare, și nu reușesc nici măcar să își asigure funcționarea”, a spus edilul. L-a susținut și consilierul Petru Pascal, care este trimisul Consiliului Local Huși în Consiliul de Administrație al Liceului Agricol. Dacă cutuma este ca reprezentatul CL-ului într-o unitate de învățământ să fie de partea acesteia în discuțiile din Consiliu, iată că Petru Pascal se dovedește unul dintre cei mai severi critici ai ei. Interesant este că, deși este a doua oară în care se discută despre neajunsurile din managementul acestui liceu, nimeni dintre aleși nu a pomenit de faptul că are fi etic și necesar ca să fie poftită într-o ședință următoare și conducerea acestei școli, care să explice ce se petrece acolo, de sunt atâtea comentarii și nemulțumiri.

La proiectul cu excedentul bugetar, economiștii au explicat faptul că banii provin, între altele, de la mai multe unități de învățământ. „La Colegiul Agricol este activitate pe fermă, cantină și alte acțiuni, însemnând că au închirieri sau sume încasate la cantină. Colegiul Agricol are 528.000 lei”, au explicat economiștii. Primarul Ioan Ciupilan a luat cuvântul, vrând să scoată în evidență că acest liceu deține o fermă de 30 de hectare, dar conducerea nu reușește să o facă profitabilă. „Aici sunt niște probleme… Treaba asta o discut cu ei de atâția ani. Știți cum e cu ferma asta de la Liceul Agricol? Apă, curent electric, se decontează per capita elev, finanțăm ca Primărie tot ceea ce au nevoie ca să poată să funcționeze și ne trezim acum că vedem că au excedent bugetar aproape mai mare decât primăria municipiului Huși. Și nu se poate. Au o fermă de 30 de hectare, iar în timp ce altul trăiește bine din exploatarea a jumătate de hectare, voi nu produceți nimic din 30 de hectare? Ei spun că e fermă didactică. Dar ca să înveți niște copii să taie la vie, nu îți trebuie 30 de hectare. Dar dacă tot le ai, atunci fă, domnule, ceva cu ele. În condițiile în care tu ai o fermă de 30 de hectare, ne trezim că tu vii și ceri în continuare finanțări pentru reparații cramă etc. Dar nu se poate”, a susținut primarul Ciupilan. Unul dintre consilieri s-a auzit, spunând: „Dar luați-le terenul”. „E de la ADS, nu sunt ale primăriei”, i-a răspus primarul.

„Dacă nu sunt în stare să administreze și să aducă nu neaparat profit, dar cheltuielile să și le acopere, atunci ce discutăm aici”

A intervenit și Petru Pascal, consilierul care este în Consiliul de Administrație al Liceului Agricol. „Trebuie făcut un proiect de hotărâre, să îl luați. Dacă nu sunt în stare să administreze și să aducă nu neaparat profit, dar cheltuielile să și le acopere, atunci ce discutăm aici”, a susținut consilierul Pascal.

A luat cuvântul și consilierul Andrei Brînză, cu o explicație ceva mai îngăduitoare față de Liceul Agricol. A vorbit din postura de absolvent al școlii agricole. „În clasă eram 25 de fete și 5 băieți. Trei zile era practică pe săptămână. Noi, ca băieți, lucram, tăiam la vie, prășeam, dar fetele nu puseseră niciodată mâna pe un foarfeca de tăiat la vie, nu au cules niciodată. Vreau să vă spun că lucrările pe care le fac elevii lasă de dorit. Și atunci tu nu poți să ceri o producție”, a susținut consilierul Brînză.

În mod ciudat, deși nu este prima dată când se discută situația deloc bună de la Liceul Agricol, nimeni nu solicită prezența conducerii într-o ședință CL

EXPLICAȚIA ȘCOLII? LIPSĂ!… Consilierul Pascal a arătat cu degetul și spre profesorii de practică, cei care, în opinia sa, nu și-ar face datoria. „Știți care e treaba? Nu știu ce fac, ce nu fac, care învață și care nu învață. Nici profesorii de practică nu vor, asta e realitatea. Vă spun în cunoștință de cauză”. Consiliera Gabriela Matei a intervenit, de asemenea, cu o opinie: „Nu profesorii sunt cea mai mare problemă acolo, ci părinții, care spun că nu și-au trimis copiii la școală ca să muncească profesorii pământul cu ei”, a spus doamna profesoară. Primarul Ioan Ciupilan a intervenit: „Ce scrie pe diploma lor când termină? Tehnician, da? Și asta înseamnă să știi să faci ceva, să lucrezi în domeniu. Nu se poate să nu vrei să lucrezi într-o fermă didactică și să înveți cum se îngrijește o vie”, a reacționat primarul Ciupilan. Tot acesta a pus capăt discuției, cerând să se revină la tema inițială a excedentului bugetar. Discuția terminându-se în acest fel, a lăsat să se înțeleagă că nimeni nu este interesat și de ceea ce este obligată să explice conducerea Liceului Agricol. Dacă față de alți directori se mai găsea câte un consilier care să solicite prezența sa pentru explicații în proxima ședință de CL, de data aceasta, în mod ciudat, nimeni nu a solicitat să vină directoarea Liceului Agricol și să dea răspunsuri și date oficiale la cele reclamate în plenul Consiliului Local. În lipsa punctul de vedere al conducerii acestei școli, tot ceea ce spun aleșii, chiar dacă poate au fărâma lor de adevăr, riscă să rămână doar la stadiul de acuzații sau, mai rău, la nivel de vorbe de clacă.

Sursa:https://www.vremeanoua.ro/liceul-agricol-husi-si-ferma-sa-cu-30-de-hectare-de-vie-nu-le-da-pace-alesilor-vor-sa-vada-profitul/

Source URL: https://vaslui.robo-stiri.ro/liceul-agricol-husi-si-ferma-sa-cu-30-de-hectare-de-vie-nu-le-da-pace-alesilor-vor-sa-vada-profitul/

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.