BEC explică pragul electoral

Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de joi, o decizie privind aplicarea unor dispoziţii din Legea pentru alegerea senatorilor şi deputaţilor. Au fost adoptate precizări referitoare la modul în care se calculează pragul electoral.

vot

Potrivit Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, BEC stabileşte, după încheierea procesului de votare şi primirea proceselor-verbale, formaţiunile care îndeplinesc pragul electoral, separat pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Pragul electoral reprezintă numărul minim necesar de voturi valabil exprimate pentru reprezentarea parlamentară, şi anume 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional sau 20% din totalul voturilor valabil exprimate în cel puţin patru circumscripţii electorale pentru toţi competitorii electorali.
Conform BEC, prin sintagma „20% din totalul voturilor valabil exprimate în cel puţin patru circumscripţii electorale pentru toţi competitorii electorali” se înţelege că pentru a îndeplini condiţia de prag electoral un competitor trebuie să obţină câte 20% din voturile valabil exprimate în fiecare din cele patru circumscripţii electorale, transmite Agerpres.
De asemenea, condiţia de prag electoral se consideră îndeplinită dacă pentru o singură Cameră a Parlamentului competitorul electoral a obţinut 5% din voturile valabil exprimate la nivel naţional. În acest caz respectivul competitor va primi mandate doar în acea Cameră a Parlamentului, precizează BEC.
Aceste prevederi nu se aplică organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au depus candidaturi la nivel naţional.

Source URL: https://www.digi24.ro/fara-categorie/bec-explica-pragul-electoral-614757


Analyse


2025-04-04 16:14:28

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: Explicarea pragului electoral

Entity Sentiment:

  • Biroul Electoral Central: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Legea nr. 208/2015: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Senat: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Camera Deputatilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Agerpres: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Biroul Electoral Central a adoptat o decizie privind aplicarea unor dispozitii din Legea pentru alegerea senatorilor si deputatilor, clarificand modul de calcul al pragului electoral.

Summary: Biroul Electoral Central a adoptat o decizie privind aplicarea unor dispozitii din Legea pentru alegerea senatorilor si deputatilor, clarificand modul de calcul al pragului electoral. Conform Legii nr. 208/2015, BEC stabileste formatiunile care indeplinesc pragul electoral, separat pentru Senat si Camera Deputatilor. Pragul electoral este de 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel national sau 20% din totalul voturilor valabil exprimate in cel putin patru circumscriptii electorale. Competitorii care indeplinesc aceste conditii primesc mandate in Parlament, cu exceptia organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.