Suntem în plină iarnă, iar la Voineasa, pe pârtie ninge, stratul de zăpadă este bun, aerul este curat, iar muntele arată exact așa cum îl vor cei care iubesc sporturile de iarnă. Cu toate acestea, imaginea frumoasă nu se vede la fel de clar și în numărul de turiști. În timpul săptămânii, stațiunea este liniștită. Sunt puțini oameni pe străzi, puține mașini în parcări, iar multe pensiuni funcționează la limită. În weekenduri lucrurile se mai animă, dar nici atunci nu se ajunge la aglomerația de altădată.
Suntem în luna ianuarie, o lună care, în mod normal, aducea mai multă mișcare. Acum, diferența față de anii trecuți se simte clar. Oamenii nu mai au bani. Cheltuielile sunt mari, vacanțele se calculează atent, iar ieșirile la munte nu mai sunt o prioritate pentru multe familii..
Speranța vine din februarie. De anul acesta a fost stabilită oficial Vacanța de schi din februarie 2026, o pauză școlară gândită special pentru iarnă. Această vacanță nu are aceeași dată în toată țara. Fiecare județ stabilește perioada, ca să se potrivească mai bine cu iarna. Ministerul Educației și Cercetării arată că vacanța va fi între 9 februarie și 1 martie 2026.
”Pentru Voineasa, acest lucru contează enorm. În această perioadă, pensiunile din localitate și din întreaga Vale a Lotrului sunt deja rezervate. Gradul de ocupare este aproape complet, iar acest lucru se vede rar în restul iernii. Este o gură de aer, pot spune, pentru proprietari, pentru angajați și pentru toți cei care trăiesc din turism. Așadar O decizie simplă, luată la nivel central, ajută direct o zonă care are nevoie de sprijin”, ne spune primarul
Un rol important îl are și pârtia. La domeniul schiabil funcționează două școli de schi, care atrag mai ales familii cu copii. Cei mici vin să învețe, părinții rămân câteva zile, iar asta înseamnă nopți de cazare, mese la restaurante și servicii locale folosite. Este un mecanism simplu, dar eficient, care ar putea funcționa mult mai bine dacă ar exista mai multă susținere.
Domeniul Schiabil Transalpina, sus, la munte
Domeniul Schiabil Transalpina se află la Obârșia Lotrului, nu departe de Voineasa, iar drumul până aici face parte din farmecul locului. Traseele sunt frumoase, iar peisajele de iarnă fac ca distanța să pară mai mică. Baza domeniului este sus, la munte, de unde telegondola urcă spre pârtiile superioare, iar teleschiul duce mai departe, aproape de vârf. În zona Lacului Vidra, zăpada se păstrează mult timp, uneori până spre final de primăvară, iar în apropiere se află Transalpina, una dintre cele mai spectaculoase șosele din țară.
Toate aceste date arată că zona are un potențial uriaș. Nu vorbim doar despre iarnă, ci și despre lunile calde, când drumețiile, ciclismul și natura pot atrage alți turiști. Domeniul a fost gândit ca unul dintre cele mai performante din țară, într-o zonă care poate oferi mult mai mult decât oferă acum.
Primarul localității Voineasa, Gabriel Năstăsescu, vorbește despre situație și despre contrastul nu tocmai plăcut dintre ce ar putea fi și ce este acum zona: „Avem zăpadă, avem munte, avem o pârtie care poate concura fără probleme cu multe domenii din afara țării. În timpul săptămânii este liniște, prea multă liniște. Weekendurile mai salvează situația, dar nu mai este ce a fost. Oamenii se gândesc de două ori înainte să plece în vacanță. Acum, această nouă vacanță de schi din februarie ne ajută enorm și se vede deja în rezervări. Toate pensiunile sunt ocupate și asta ne arată că deciziile corecte chiar pot schimba lucrurile. Din păcate, Voineasa și Vidra nu mai sunt ce au fost odată. Au fost lăsate ani la rând fără sprijin real. Dacă cei care decid la nivel central ar veni măcar o dată aici, ar vedea cu ochii lor ce zonă avem și ce se pierde”, spune primarul Gabriel Năstăsescu.
Iar realitatea nu poate fi cosmetizată. Voineasa și Vidra au fost, cândva, nume mari pe harta turismului montan, însă astăzi multe clădiri sunt lăsate în paragină, din interes sau din nepăsare, lucru care nu a fost lămurit nici după 35 de ani, dar un fapt rămâne cert: CNSLR Frăția, Cartel Alfa, BNS și CSDR sunt arhitecții dezastrului. Turismul supraviețuiește mai ales datorită inițiativei private și a câtorva perioade bune din an, cum este vacanța de schi.

Așadar, pentru moment, februarie aduce speranță, iar martie va fi mai liniștit, cu mai puțini turiști. Așa arată ciclul acestui loc, o iarnă cu zăpadă, dar cu bani puțini, într-o zonă care așteaptă, an de an, să fie văzută cu adevărat.

Source URL: https://www.impactreal.ro/2026/01/29/cum-arata-iarna-aceasta-la-voineasa-ce-asteapta-statiunea-de-la-vacanta-de-schi-si-ce-spune-primarul-despre-sindicatele-care-au-lasat-statiunea-in-ruina/