Cele mai multe dintre reclamaţiile înaintate de buzoieni către Avocatului Poporului-Biroul Teritorial Ploieşti, pe parcursul anului trecut, au vizat pensiile.
Cetăţenii au reclamat în principal problemele pe care le întâmpină în legătură cu recalcularea pensiilor, tergiversarea soluţionării cererilor de recalculare depuse, respectiv întârzieri în emiterea deciziilor de recalculare a drepturilor de pensie. Alte sesizări au vizat lipsa formulării unui răspuns la cererile către diverse autorităţi, cu precădere primării, probleme privind reconstituirea dreptului de proprietate privată, nesoluţionarea dosarelor de despăgubiri sau emiterea unor decizii de invalidare a măsurii de acordare de despăgubiri. În cele mai multe dintre cazurile semnalate de buzoieni, aspectele au fost soluţionate favorabil.
În prezent, Avocatul Poporului are în lucrul la Buzău, 9 dosare, 6 dintre ele vizând posibila încălcare a prevederilor referitoare la drepturi salariale restante, dreptul de proprietate privată şi recalcularea unor pensii.

Source URL: https://newss.ro/2026/01/29/recalcularea-pensiilor-reclamate-la-avocatul-poporului/