Elicoptere IAR 330 vor survola orașul Vaslui în zilele de 14 și 20 iulie

Baza 95 Aeriană Bacău a comunicat Primăriei municipiului Vaslui că, în data de 20 iulie, de ziua Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul se sărbătorește, în fiecare an, Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene.

        Cu acest prilej, în zilele de 14 și 20 iulie a.c. Baza 95 Aeriană Bacău va executa zboruri de survolare a unor obiective din municipiul Vaslui cu elicoptere IAR 330, pentru a onora contribuția militarilor și civililor care lucrează în acest domeniu.

        ”Dorind să fie evitată apariția unor interpretări incorecte, Primăria municipiului Vaslui a fost rugată să informeze populația despre zborurile anterior menționate. Ne îndeplinim datoria de informare corectă a vasluienilor, având totodată convingerea că cetățenii municipiului nostru vor admira aeronavele care vor survola orașul în cele două zile”, a transmis Primăria Vaslui printr-un comunicat de presă.

Vernisaj pe simezele Muzeul Județean: „Luptă și suferință. Polonezii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”

Bebeluș ars cu ceai fierbinte. Intervine un elicopter SMURD

Trei bărbaţi din Deleni, surprinşi la braconaj

Stand Up Comedy cu Ionel Sandu, candidat AUR: spațiile pentru copiii cu autism sunt „bazaconii”

Inițial am crezut că Ionel Sandu s-a apucat de Stand Up Comedy. Cu afacerile nu stă extraordinar, cu politica nici

Pledoarie pentru … o carte pe zi

Vasluianca Mădălina Tudorache, admisă ca doctorand la Oxford

Manifestul unei eleve de clasa a 12-a din Vaslui: „Cel mai mare vis al nostru era să îmbrăcăm roba”

Source URL: http://www.ziaruldevaslui.ro/elicoptere-iar-330-vor-survola-orasul-vaslui-in-zilele-de-14-si-20-iulie/

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.