Bătrân din Ionești, dispărut pe drumul dintre UPU Vâlcea și domiciliu. Vă rugăm, DISTRIBUIȚI

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea informează că, la data de 28 ianuarie 2026, au fost sesizați cu privire la faptul că, în jurul orei 11.00, Jan Rușete, în vârstă de 74 de ani, domiciliat în comuna Ionești, județul Vâlcea, a fost externat de la Spitalul Județean Vâlcea – Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), însă nu a mai ajuns la domiciliu.
Persoana în cauză nu deține telefon mobil, iar aceasta este prima dată când nu ajunge la domiciliu.
Obiecte vestimentare purtate în ziua dispariției: geacă verde; pantaloni cu dungi; tricou portocaliu; căciulă neagră; încălțat cu o pereche de papuci.
Semnalmente: înălțime: aproximativ 1,65 m; greutate: aproximativ 70 kg; păr: grizonat; ochi: căprui.
Semne particulare: nu prezintă.
„Orice persoană care poate furniza informații utile pentru găsirea bărbatului este rugată să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112”, a anunțat IPJ Vâlcea.
Related articles

Source URL: https://www.gazeta-valceana.ro/anchetedezvaluri/batran-din-ionesti-disparut-pe-drumul-dintre-upu-valcea-si-domiciliu-va-rugam-distribuiti/