Președintele Nicușor Dan s-a folosit de victimele tragediei din Crans Montana, Elveția, și i-a mințit pe români, într-o manevră de imagine care a avut efect, pe termen scurt, dezvăluie jurnalistul Patrick Andre de Hillerin.
La întoarcerea de la Paris, Nicușor Dan a transmis pe social-media că aeronava Spartan în care se afla a fost escortată de două avioane ale Forțelor Aeriene Elvețiene și a publicat chiar și fotografii. Numai că, președintele Dan a și plusat: a spus că Elveția a făcut acest gest în semn de „recunoștință” față de ajutorul acordat de România cu transportul persoanelor rănite în tragedia din barul Constelalltion, în Crans Montana.
„Minciuna de PR a lui Nicușor Dan are aripi scurte”
Această poveste a fost, de fapt, însă o minciună, menită să-l pună într-o lumină pozitivă pe președinte, după seria de gafe comise la Paris, demonstrează jurnalistul Patrick Andre de Hillerin.
Andre de Hillerin arată, într-o declarație oficială a biroului de presă al Armatei Elvețiene, că cele două aeronave efectuau de fapt o misiune obișnuită, banală și de rutină, ce avea drept scop verificarea aeronavelor care survolează spațiul aerian elvețian.
Citiți articolul integral pe Gandul.ro!
sursă: gandul.ro

Source URL: http://solidnews.ro/patrick-andre-de-hillerin-l-a-prins-cu-minciuna-mare-pe-nicusor-dan-aeronavele-elvetiene-nu-l-au-escortat-ci-l-au-verificat-in-zbor/