Ciolacu, despre cazul internatului de la Odorheiu Secuiesc: „Cei vinovaţi vor plăti, fără nicio excepţie”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, cu referire la cazul internatului Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, unde un adolescent a murit după ce un perete s-a prăbuşit peste el, că este în derulare o anchetă, iar cei vinovaţi vor plăti, „fără nicio excepţie”.

„Astăzi, doamna ministru al Educaţiei se va deplasa acolo, ca să vadă locurile pentru ceilalţi copii. Aşteptăm ancheta. Cred că eram împreună cu domnul preşedinte Nicolae Ciucă când domnul Arafat a anunţat producerea acestui eveniment tragic. Important este să luăm măsuri, câte una, câte una încercăm să le închidem. Nu ştiu dacă se confirmă că s-au făcut anumite lucrări în zonă. Categoric că cei vinovaţi vor plăti, fără nicio excepţie. Un copil şi-a pierdut viaţa şi am văzut cu toţii ce s-a întâmplat. Pe zona executivă s-au luat toate măsurile şi am salvat o fetiţă, care a fost scoasă de sub dărâmături tot în stop cardiac şi, foarte curând, chiar dacă a fost descoperit al patrulea copil, un băieţel, el nu a mai putut fi salvat”, a declarat Marcel Ciolacu marți, potrivit Agerpres.

Luni, un perete al internatului Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit, sub dărâmături fiind prinşi patru elevi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani. Un băiat de 17 ani a decedat, iar ceilalţi trei au ajuns la spital.

Editor : B.P.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ciolacu-despre-cazul-internatului-de-la-odorheiu-secuiesc-cei-vinovati-vor-plati-fara-nicio-exceptie-2620335


Analyse


2025-04-07 16:01:57

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Tragedie la internatul din Odorheiu Secuiesc

Entity Sentiment:

  • Marcel Ciolacu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Odorheiu Secuiesc: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Liceul Tamasi Aron: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Nicolae Ciuca: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Raed Arafat: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Actualitate
  • Politica
  • Tragedie

Language: romanian

Safety Moderation: Death,Harm & Tragedy,Public Safety

Excerpt: Un adolescent a murit dupa prabusirea unui perete la internatul Liceului Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc. Premierul Marcel Ciolacu a declarat ca cei vinovati vor plati.

Summary: Un perete al internatului Liceului Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc s-a prabusit, prinzand sub daramaturi patru elevi. Un adolescent de 17 ani a murit, iar ceilalti trei au fost transportati la spital. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat ca se desfasoara o ancheta si ca cei vinovati vor fi trasi la raspundere. Ministrul Educatiei va vizita locul pentru a evalua situatia celorlalti copii. Incidentul a fost anuntat de Raed Arafat, iar autoritatile au luat masuri pentru a salva o fetita prinsa sub daramaturi.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.