Lege ANI, modificată: primarii declaraţi incompatibili pot deveni parlamentari sau consilieri

Demnitarii condamnaţi definitiv se vor putea „roti” pe funcţii.Senatorii din Comisia Juridică au modificat un articol din legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate astfel încât demnitarii declaraţi incompatibili să poată ocupa alte funcţii publice.Această modificare va permite, de exemplu, primarilor şi viceprimarilor care şi-au pierdut funcţiile pentru că erau în conflict de interese să devină senatori, deputaţi sau consilieri judeţeni.

Legea nu le mai dă voie să fie primari sau viceprimari timp de trei ani după ce pierd mandatul. La fel pot proceda şi senatorii sau deputaţii, chiar şi atunci când există incompatibilităţi rămase definitive prin decizii ale instanţelor de judecată.

Iniţiativa este susţinută de mai mulţi parlamentari PSD, UDMR şi UNPR. În comisie, doar senatorii PNL au votat împotrivă.

Se dă ora înainte – Sâmbătă spre duminică trecem la ora de vară

TIR încărcat cu mobilă, răsturnat pe DE581, în zona Sălcioara

Examen pentru detectivii particulari, la Vaslui

Stand Up Comedy cu Ionel Sandu, candidat AUR: spațiile pentru copiii cu autism sunt „bazaconii”

Inițial am crezut că Ionel Sandu s-a apucat de Stand Up Comedy. Cu afacerile nu stă extraordinar, cu politica nici

Pledoarie pentru … o carte pe zi

Vasluianca Mădălina Tudorache, admisă ca doctorand la Oxford

Manifestul unei eleve de clasa a 12-a din Vaslui: „Cel mai mare vis al nostru era să îmbrăcăm roba”

Source URL: http://www.ziaruldevaslui.ro/lege-ani-modificata-primarii-declarati-incompatibili-pot-deveni-parlamentari-sau-consilieri/

Analyse

2026-03-13 22:17:15

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.