Dragnea: Vor fi opt femei în noul guvern și peste 20 de ministere

Liviu Dragnea a declarat, luni seara, la un post de televiziune că lista cu noii miniștri e definitivată. Noul executiv va avea „20 și ceva” de ministere, opt vor fi conduse de femei, iar ALDE primește patru posturi. Apele și pădurile, turismul, IMM-urile vor avea ministere separate, a mai anunțat Liviu Dragnea.

161216_PSD_LIVIU_DRAGNEA_08_INQUAM_Octav_Ganea_
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Propunerile pentru fotoliile de miniștri social-democrați vor fi aprobate marți de conducerea PSD, iar din acest motiv Liviu Dragnea a refuzat să dea nume, dar a precizat că formula a fost aprobată deja și de ALDE. „Programul de guvernare are un calendar pe care în seara asta i l-am predat lui Sorin Grindeanu, împreun[ am lucrat la lista de miniștri, pe care o predăm mâine. La ora la care vorbim, lista e completă. Eu țin foarte mult la reguli și mi se pare firesc ca colegii mei să fie primii care află, nu din presă”, a spus liderul social-democrat.

ALDE va transmite marți propunerile de miștri pentru cele patru posturi deja alocate, dar discuția de principiu a avut loc, a precizat Liviu Dragnea.

Întrebat câte femei va avea viitorul guvern, Liviu Dragnea a răspuns: „Dacă nu greșesc, cred că opt (…) din 20 și ceva de ministere”.

În ceea ce privește structura viitorului guvern, câteva domenii vor fi scoase în evidență ca minister de sine stătător, a anunțat Dragnea, precizând că este vorba despre domenii care pot determina o creștere economică în zona respectivă.

El a dat ca exemplu Ministerul Turismului. „Turismul e un domeniu de care vorbesc toți, dar a fost plimbat pe la mai multe ministere: Transporturi, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Economiei…și e un domeniu care poate aduce dezvoltare în acestă țară. Trebuie să avem grijă”, a spus Liviu Dragnea.

În ceea ce privește economia, Liviu Dragnea a spus că a avut o discuție cu oamenii de afaceri și că din punctul său de vedere, relația dintre stat și oamenii de afaceri trebuie schimbată. „Trebuie să ne gândim cum să îi ajutăm (…) În acest sens, am decis să se înființeze un minister al IMM-urilor, al mediului de afaceri și al antreprenoriatului”, a explicat Dragnea.

Un alt minister care a fost despărțit este cel al Mediului, Apelor și Pădurilor. „Din punctul meu de vedere, trebuie să începem un mare program de reîmpădurire. Pădurile au fost plimbate atât la Agricultură, cât și la Mediu, au fost și altele. Este un domeniu atât de sensibil și am ținut să fie un minister de sine stătător, iar apele reprezintă un domeniu în care în România s-a făcut prea puțin. E mult haos privind gestionarea resurselor de apă. Noi avem o rezervă de apă foarte bună. Trebuie să fie un minister separat, Ministerul Apelor și Pădurilor”, a explicat Dragnea.

În ceea ce privește componența guvernului Grindeanu, Liviu Dragnea a spus că se va merge și pe oameni tineri, și mai puțin tineri, dar nu foarte cunoscuți. „Oameni care pot gestiona cinstit, deschis, fără interese și care se angajează la un act de guvernare diferit de până acum”, a completat Liviu Dragnea.

Dragnea: Statul să nu mai fie agresiv cu firmele! Vom introduce Legea prevenției

Liviu Dragnea a anunțat că în primul trimestru se va introduce „legea prevenției”, pentru că, din punctul său de vedere, „relația dintre stat și oamenii de afaceri trebuie schimbată și pentru asta trebuie să se întâmple câteva lucruri: statul să nu mai fie agresiv cu firmele. Vom introduce și legea prevenției în primul trimestru, pentru ca niciun om de afaceri să nu mai primească măsura punitivă fără măsura de prevenție”, a declarat Liviu Dragnea.

Trebuie să înțelegem că cea mai mare parte din veniturile de la bugetul de stat îl fac oamenii de afaceri. Trebuie să ne gândim cum îi ajutăm să îi prevenim și să îi ajutăm să-și dezvolte afacerile. (…) Trebuie să aibă un minister al lor, care să fie placă turnantă în relațiile dintre oamenii de afaceri și celelalte ministere de linie. În acest sens, am decis să se înființeze Ministerul IMM-urilor, al mediului de afaceri și al antreprenoriatului”, a explicat președintele PSD.

 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dragnea-vor-fi-opt-femei-in-noul-guvern-si-peste-20-de-ministere-642342


Analyse


2025-03-21 11:12:52

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1)

Subject: Noul guvern si structura sa

Entity Sentiment:

  • Liviu Dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 8)
  • ALDE: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Sorin Grindeanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Ministerul Turismului: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Ministerul Apelor si Padurilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

KeyPhrases:

  • noul guvern va include opt femei
  • peste 20 de ministere
  • legea preventiei

KeyWords:

  • guvern
  • ministere
  • femei
  • ALDE
  • Dragnea

Excerpt: Liviu Dragnea a anuntat structura noului guvern, incluzand opt femei si peste 20 de ministere, cu ALDE primind patru posturi.

Summary: Liviu Dragnea a anuntat ca noul guvern va include opt femei si peste 20 de ministere, cu ALDE primind patru posturi. Ministerele Apelor si Padurilor, Turismului si IMM-urilor vor fi separate pentru a stimula cresterea economica. Dragnea a subliniat importanta schimbarii relatiei dintre stat si oamenii de afaceri, propunand introducerea unei legi a preventiei pentru a sprijini dezvoltarea afacerilor.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.