Psihologa Doina Schipor consideră că o lege care să blocheze accesul copiilor la rețelele de socializare ”este o lege care ar putea să ajute și cu siguranță este bună, ar putea avea efect pozitiv în acest sens, dacă știm că ea chiar poate fi aplicată”. În Australia, copiii pînă la vîrsta de 16 ani au interzis pe rețelele de socializare, iar Parlamentul Franței a votat săptămîna acesta pentru blocarea accesului copiilor de pînă la 15 ani la aceste rețele. În cazul Franței, decizia nu este definitivă.
Doamna Schipor, conferențiar universitar doctor la Universitatea <Ștefan cel Mare> din Suceava, avertizează, însă, asupra riscului apariției ”efectului <fructului oprit>”, care ”va genera o dorință mai mare a copiilor, a adolescenților de a accesa acest segment, care nu este accesibil sau permis de către adulți”.
Într-o intervenție telefonică la Radio Top, Doina Schipor a subliniat că o astfel de lege trebuie însoțită de educație și conștientizare. A explicat psihologa: ”Ea, sigur, e o lege bună, dar ar trebui gîndită în paralel cu aceste măsuri de pregătire, de educare a generațiilor tinere pentru accesarea acestor rețele sociale, conștientizarea efectelor…”.
Potrivit doamnei Schipor, deși există beneficii în folosirea acestor platforme de social media, ”sînt și aspecte nocive, toxice pentru dezvoltarea copilului”, motiv pentru care minorilor ar trebui să li se explice de ce accesul le este limitat și să li se ofere ”alternative mai ușoare, mai simple”, adaptate vîrstei lor.

Source URL: https://www.radiotop.ro/actualitate/psihologa-doina-schipor-interzicerea-retelelor-de-socializare-pentru-copii-pe-modelul-altor-tari-ar-putea-genera-aparitia-efectului-fructului-oprit.html