Tăbăcitu s-a autosuspendat din PSD Teleorman după ce s-a aflat că a colaborat cu Securitatea – Ziarul Liber

Tăbăcitu s-a autosuspendat din PSD Teleorman după ce s-a aflat că a colaborat cu Securitatea

Ștefan Tăbăcitu, fostul administrator public al Alexandriei, s-a autosuspendat din PSD Teleorman după ce s-a aflat că a colaborat cu Securitatea. Dezvăluirea a fost făcută, în luna decembrie, de consilierul local Gabriel Bulumac.

​„Partidul Social Democrat – Organizația județeană Teleorman a luat act de adresa nr. 2/10.01.2024 a domnului TĂBĂCITU ȘTEFAN, președinte executiv al organizației municipale Alexandria a PSD și vicepreședinte al organizației județene, prin care ni se aduce la cunoștință că se autosuspendă din cele două funcții deținute în partid până la soluționarea definitivă a dosarului aflat în instanță și care are ca obiect declararea dânsului ca și colaborator al fostei Securități.

​Conform art. 28, alin. (1) din Statutul PSD, autosuspendarea este o decizie personală și un act statutar. 

​Ca atare, în prezent dl. TĂBĂCITU ȘTEFAN nu mai deține niciuna dintre cele două funcții menționate”, a răspuns PSD Teleorman unei solicitări a Liber în Teleorman.

În prezent, pe rolul instanțelor de judecată se află un proces intentat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității pârâtului Ștefan Tăbăcitu, care are ca obiect constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Pe 13 decembrie 2023, Curtea de Apel București a admis cererea de chemare în judecată și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Citiți și: BOMBĂ: Tăbăcitu, președintele executiv al PSD Alexandria, COLBORATOR al Securității

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Spectacol pentru copii la cinema, în Alexandria, în weekendul 13-14 ianuarie

Următorul articol

Halucinant: O instituție publică a cerut presei să-și dezvăluie sursele jurnalistice

Cele mai recente articole de Actualitate

Ștefan Tăbăcitu, fostul administrator public al Alexandriei, s-a autosuspendat din PSD Teleorman după ce s-a aflat că a colaborat cu Securitatea. Dezvăluirea a fost făcută, în luna decembrie, de consilierul local Gabriel Bulumac.

​„Partidul Social Democrat – Organizația județeană Teleorman a luat act de adresa nr. 2/10.01.2024 a domnului TĂBĂCITU ȘTEFAN, președinte executiv al organizației municipale Alexandria a PSD și vicepreședinte al organizației județene, prin care ni se aduce la cunoștință că se autosuspendă din cele două funcții deținute în partid până la soluționarea definitivă a dosarului aflat în instanță și care are ca obiect declararea dânsului ca și colaborator al fostei Securități.

​Conform art. 28, alin. (1) din Statutul PSD, autosuspendarea este o decizie personală și un act statutar. 

​Ca atare, în prezent dl. TĂBĂCITU ȘTEFAN nu mai deține niciuna dintre cele două funcții menționate”, a răspuns PSD Teleorman unei solicitări a Liber în Teleorman.

În prezent, pe rolul instanțelor de judecată se află un proces intentat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității pârâtului Ștefan Tăbăcitu, care are ca obiect constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Pe 13 decembrie 2023, Curtea de Apel București a admis cererea de chemare în judecată și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Citiți și: BOMBĂ: Tăbăcitu, președintele executiv al PSD Alexandria, COLBORATOR al Securității


Rata şomajului înregistrat în judeţul Teleorman: 9,0%

Direcția Județeană de Statistică Teleorman a anunțat că, în luna noiembrie 2025, rata şomajului înregistrat în judeţul Teleorman a fost de 9,0%. Rata şomajului


Teleorman: doar 56.079 de salariați la o populație de peste 340.000 de locuitori

Județul Teleorman se confruntă cu un dezechilibru semnificativ între populația stabilă și numărul de salariați, potrivit celor mai recente date oficiale furnizate


Câştigul salarial mediu nominal net la nivelul judeţului Teleorman: 4.258 lei

Direcția Județeană de Statistică Teleorman a anunțat că, în luna noiembrie 2025, câştigul salarial mediu nominal net la nivelul judeţului Teleorman a fost


În 2025, pe DN 6 au fost înregistrate 325 de accidente rutiere grave, soldate cu 479 de victime. 43 de persoane și-au pierdut viața

ACȚIUNE ÎN SISTEM „RELEU” PE DN 6 Astăzi, 26 ianuarie, în intervalul orar 11.00–15.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean


Lavinia Ochea, desemnată Cetățean de Onoare al județului Teleorman

Consiliul Județean Teleorman i-a acordat, în cadrul unei ședințe festive, titlul de „Cetățean de Onoare al Județului Teleorman” Laviniei Ochea – diplomat,

Source URL: https://liberinteleorman.ro/tabacitu-s-a-autosuspendat-din-psd-teleorman-dupa-ce-s-a-aflat-ca-a-colaborat-cu-securitatea/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.