Restricții de circulație pe strada Hebe, timp de două săptămâni, din cauza unor lucrări la rețeaua de canalizare!
Primăria Timișoara anunță impunerea unor restricții de circulație pe strada Hebe, ca urmare a lucrărilor programate la rețeaua de canalizare.
Măsura a fost avizată de Comisia de circulație la solicitarea operatorului regional Aquatim.
Astfel, traficul rutier va fi restricționat în perioada 29 ianuarie – 12 februarie, pentru a permite execuția lucrărilor de reabilitare a conductei de canalizare menajeră și a căminelor de racord.
Intervențiile fac parte din obiectivul de investiție „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud – Lot 1”, proiect ce vizează modernizarea infrastructurii de utilități din zona de sud a municipiului.
Autoritățile le recomandă șoferilor să circule cu prudență în zona afectată și să utilizeze rute alternative pe durata desfășurării lucrărilor.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Primăria schimbă regulamentul pentru vehiculele de mare tonaj care circulă în Timișoara! Ce se modifică?
Timișoara avansează cu centrul de zi pentru seniori de pe strada Lorena! Urmează licitația
Uite protestul, nu e protestul! Primarul Lugojului anunță plângere penală după ce organizatorii mitingului au mințit grosolan
Trei victime în urma unui accident, pe o șosea din Timiș! Polițiștii au deschis o anchetă
Video: Paranghelie cu alcool și dans pe mese, printre obiecte de artă! Cum a înlocuit Simonis cultura cu scandalul organizat, pentru o mie de lei?
Restricții de circulație pe strada Hebe, timp de două săptămâni, din cauza unor lucrări la rețeaua de canalizare!
CCIAT anunță o nouă serie a cursului de dezvoltare sustenabilă pentru angajații din Regiunea Vest
Poli Timișoara, alături de familiile victimelor carnagiului de lângă Lugoj! Clubul anunță că va suporta cheltuielile legate de cazare și masă pentru familiile suporterilor PAOK
Durere nemărginită pentru o familie din Arad! Un copilaș de doar un an și jumătate a murit înecat cu un crenvurst
Traficanți de droguri, săltați de DIICOT, la Timișoara! Au fost prinși în flagrant în timp ce vindeau 4CMC și cocaină
Tot mai mulți români investesc în imobiliarele din Emiratele Arabe Unite
Surpriză, în curtea unei case! Ce a descoperit un om în timp ce lucra în gospodărie?
Mărturia unuia dintre supraviețuitorii carnagiului de lângă Lugoj! Cum explică tragedia?
ANUNȚ LANSARE PROIECT: ÎMBUNĂTĂȚIREA ACCESIBILITĂȚII ȘI A EFICACITĂȚII SERVICIILOR DE ÎNGRIJIRE PALIATIVĂ ÎN CADRUL SPITALULUI DE PSIHIATRIE ȘI PENTRU MĂSURI DE SIGURANȚĂ JEBEL
De la teorie, la practică! Începe implementarea proiectelor câștigătoare în programul de bugetare participativă pentru licee
Solidaritate după tragedia de lângă Lugoj! Suporterii PAOK au renunțat la deplasarea spre meci, pentru a fi alături de camarazii lor
Peste 37 de milioane de euro, pentru infrastructura culturală a Regiunii Vest! Un nou apel de proiecte lansat de ADR Vest
Presiune scăzută a apei, la Lugoj! Aquatim spală rețeaua de distribuție

Source URL: https://www.sursadevest.ro/restrictii-de-circulatie-pe-strada-hebe-timp-de-doua-saptamani-din-cauza-unor-lucrari-la-reteaua-de-canalizare/




Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *