Un elev din Adjud a creeat un robot care dansează pe o piesă a lui Michael Jackson. Rareș Condrea, elev în clasa XI-a la Colegiul Tehnic „Ghe. Balș” din Adjud, a reușit să creeze un robot care simulează, prin dans, piesa Smooth Criminal a lui Michael Jackson. Proiectul este unul menit să ajute la dezvoltare și este ideal pentru școală. Rareș și-a denumit robotul „Versy”, care este bazat pe tehnologia dezvoltată de compania open-source Arduino. ”Proiect realizat de Condrea Rareș, clasa a XI-a, Automatizări.Robot pentru dezvoltare, ideal ca proiect pentru școală.Bazat pe Arduino, Robotul Versy simulează prin dans, cunoscuta melodie a lui Michael Jackson <<Smooth Criminal>>”, ne-a transmis inginerul Tina Apostu. Nu este primul proiect de acest gen creeat de elevul adjudean. În urmă cu trei luni de zile, Rareș Condrea a realizat, sub îndrumarea aceluiași profesor (Tina Apostu) un robot care generează o rețea Wi-Fi și redă imagini ale încăperii în timp real.
Source URL: https://www.jurnaldevrancea.ro/video-un-elev-din-adjud-a-creat-un-robot-care-danseaza-pe-o-piesa-a-lui-michael-jackson/
