Acordarea de locuințe sociale și dosarele de reabilitare termică, în atenția viceprimarului Carmen Preda –

Acordarea de locuințe sociale și dosarele de reabilitare termică, în atenția viceprimarului Carmen Preda

În cadrul audiențelor desfășurate miercuri, 28 ianuarie 2026, la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, susținute de viceprimarul Carmen Preda, au fost abordate mai multe probleme de interes pentru comunitate, cetățenii prezentând solicitări și sesizări legate de:

• acordarea de locuințe sociale și situații aflate în evidența Direcției de Asistență Socială;

• sesizări privind disconfortul cauzat de evacuări necorespunzătoare ale centralelor termice și posibile riscuri pentru sănătatea locatarilor;

• cereri de informații privind dosare de reabilitare termică;

• solicitări referitoare la lucrări de extindere a rețelelor de utilități publice (apă, canalizare);

• solicitări privind autorizarea și modificarea regimului de înălțime pentru proiecte de construcții.

„Toate problemele semnalate au fost analizate, urmând ca acestea să fie direcționate către serviciile de specialitate pentru verificare și soluționare, în conformitate cu prevederile legale. Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea rămâne deschisă dialogului cu cetățenii și preocupată de identificarea celor mai bune soluții pentru nevoile comunității”, au anunțat reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea.

spot_imgspot_img

Source URL: https://www.gazeta-valceana.ro/administratie/acordarea-de-locuinte-sociale-si-dosarele-de-reabilitare-termica-in-atentia-viceprimarului-carmen-preda/

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.