Pericol iminent de război în Golf: SUA și Iranul, la un pas de război total. Companiile aeriene suspendă zboruri în mai multe țări din zonă

Iranul avertizează că orice acțiune militară lansată împotriva sa de către Statele Unite va însemna intrarea într-un război total. Este reacția Teheranului la decizia americanilor de a trimite în regiune o grupare navală. De asemenea, un indiciu că situația ar putea deveni explozivă este anunțul marilor companii aeriene internaționale de suspendare a zborurilor în mai multe țări din zonă.
La închisoare cu cei care au fraudat alegerile!
Orice atac va fi considerat un act de război și vom reacționa cu o duritate fără precedent. Este avertismentul venit de la Teheran, de la înalți oficiali ai regimului teocratic, după ce americanii au anunțat trimiterea unei flote uriașe în apele din apropierea Iranului.
Donald Trump: Avem multe nave care se îndreaptă în acea direcție, pentru orice eventualitate. Avem o flotilă mare care merge acolo, vom vedea ce se întâmplă. E o desfăşurare mare de forţe care se îndreaptă spre Iran.
Potrivit experților militari, ar fi vorba despre portavionul cu propulsie nucleară USS Abraham Lincoln şi grupul său de atac. Au părăsit Marea Chinei de Sud și se îndreaptă, aparent, spre Oceanul Indian.
Jon Gambrell, analist AP: Aceste evoluţii vin în contextul în care Trump a avertizat Iranul că ar putea recurge la atacuri militare, dacă protestatarii paşnici sunt executaţi. Iranul, la rândul său, avertizează că orice atac va atrage după sine lovirea intereselor americane în tot Orientul Mijlociu.
Forțele de represiune scoase în stradă de autoritățile iraniene ar fi ucis cel puțin 5 mii de oameni în cele trei săptămâni de proteste. Estimarea aparține unor organizații occidentale pentru drepturile omului. Pentru moment, regimul teocratic pare să fi supraviețuit.
Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!
Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre lovitura de stat și îngenuncherea României. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor.
Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
€
![]()
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Adresa ta de email nu va fi publicată.
Iranul avertizează că orice acțiune militară lansată împotriva sa de către Statele Unite va însemna intrarea într-un război total. Este reacția Teheranului la decizia americanilor de a trimite în regiune o grupare navală. De asemenea, un indiciu că situația ar putea deveni explozivă este anunțul marilor companii aeriene internaționale de suspendare a zborurilor în mai multe țări din zonă.
La închisoare cu cei care au fraudat alegerile!
Orice atac va fi considerat un act de război și vom reacționa cu o duritate fără precedent. Este avertismentul venit de la Teheran, de la înalți oficiali ai regimului teocratic, după ce americanii au anunțat trimiterea unei flote uriașe în apele din apropierea Iranului.
Donald Trump: Avem multe nave care se îndreaptă în acea direcție, pentru orice eventualitate. Avem o flotilă mare care merge acolo, vom vedea ce se întâmplă. E o desfăşurare mare de forţe care se îndreaptă spre Iran.
Potrivit experților militari, ar fi vorba despre portavionul cu propulsie nucleară USS Abraham Lincoln şi grupul său de atac. Au părăsit Marea Chinei de Sud și se îndreaptă, aparent, spre Oceanul Indian.
Jon Gambrell, analist AP: Aceste evoluţii vin în contextul în care Trump a avertizat Iranul că ar putea recurge la atacuri militare, dacă protestatarii paşnici sunt executaţi. Iranul, la rândul său, avertizează că orice atac va atrage după sine lovirea intereselor americane în tot Orientul Mijlociu.
Forțele de represiune scoase în stradă de autoritățile iraniene ar fi ucis cel puțin 5 mii de oameni în cele trei săptămâni de proteste. Estimarea aparține unor organizații occidentale pentru drepturile omului. Pentru moment, regimul teocratic pare să fi supraviețuit.
Source URL: https://ortodoxinfo.ro/2026/01/28/pericol-iminent-de-razboi-in-golf-sua-si-iranul-la-un-pas-de-razboi-total-companiile-aeriene-suspenda-zboruri-in-mai-multe-tari-din-zona/





Jigodiile de americaini luptă de mult timp pentru Israel, de când au atacat și Germania și țările europene în al doilea război mondial. Acum trebuie să distrugă puterea militară a Iranului pentru proiectul bancherilor Rotschild în Orientul Mijlociu, adică marele Israel. Jidovii vor să își refacă și al treilea templu, dar pentru asta trebuie exterminati palestinienii, toate țările din Orientul Mijlociu trebuie subjugate prin guverne corupte, iar Iranul distrus. Apoi cartelul bancar sionist condus de Rotschilzi, din City of London, vor declanșa al treilea război mondial pentru exterminarea umanității și venirea Antihristului și a guvernului satanic mondial.