Tăriceanu: Se pare că președintele are un plan care să ducă la schimbarea Guvernului

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că șeful statului ar putea avea “un plan care să ducă la schimbarea Guvernului”.

Calin Popescu Tariceanu, la Jurnalul de seara (3)

“Se pare că discuția pe care am avut-o cu președintele, imediat după alegeri, nu era un simplu bluf. Se pare că are un plan care să ducă la schimbarea Guvernului și la instalarea guvernului lui, așa cum a făcut și în 2015, după accidentul de la Colectiv. Și acest lucru e foarte grav pentru că președintele trebuie să respecte ordinea constituțională, trebuie să respecte rezultatul alegerilor, chit că îi convin sau nu îi convin, trebuie să respecte voința cetățenilor”, a afirmat Tăriceanu, sâmbătă seară, la un post de televiziune, citat de Agerpres.

El a subliniat că principalul rol pe care un președinte îl are este “acela de a respecta legalitatea și Constituția”.

“Dacă nu respectă principiile democratice, sigur că orice președinte se descalifică, chiar dacă pe moment poate profită de tulburarea, de neliniștea de enervarea oamenilor, a unei părți din public. (…) Președintele vrea să profite de această situație și cred că, dacă nu va da un mesaj și el în sensul de a arăta că este momentul să punem punct acestei tulburări care afectează România și mai ales marile orașe de câteva zile, face o greșeală mare”, a adăugat Tăriceanu.

Source URL: https://www.digi24.ro/fara-categorie/tariceanu-se-pare-ca-presedintele-are-un-plan-care-sa-duca-la-schimbarea-guvernului-663561


Analyse


2025-03-22 00:06:23

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Planul presedintelui pentru schimbarea Guvernului

Entity Sentiment:

  • Calin Popescu-Tariceanu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • presedinte: negative (score: -0.7 magnitude: 1, occurrence: 5)
  • Guvern: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
  • Colectiv: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Agerpres: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Calin Popescu-Tariceanu sustine ca presedintele are un plan pentru schimbarea Guvernului, similar cu actiunile din 2015 dupa accidentul de la Colectiv, subliniind importanta respectarii ordinii constitutionale.

Summary: Calin Popescu-Tariceanu, presedintele Senatului, a declarat ca presedintele ar putea avea un plan pentru schimbarea Guvernului, similar cu actiunile din 2015 dupa accidentul de la Colectiv. Tariceanu a subliniat ca presedintele trebuie sa respecte ordinea constitutionala si vointa cetatenilor, indiferent de preferintele sale personale. El a avertizat ca nerespectarea principiilor democratice poate duce la descalificarea presedintelui, chiar daca acesta ar putea profita temporar de tulburarile publice. Tariceanu a adaugat ca presedintele ar trebui sa transmita un mesaj pentru a calma situatia care afecteaza Romania si marile orase.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.