Vizita de sâmbătă, 14 decembrie, 2019, a lui Viktor
Orban, premierul Ungariei, la Timișoara, ar putea fi încadrată, fără tăgadă, la
un capitol din istoria Europei, a României, a Timișoarei. Pentru ea, premierul
Viktor Orban s-a pregătit cu maximă atenție, dar și cu diplomație. Discursul
său, despre care presa din Ungaria știa încă de vineri, 13 decembrie, era unul ce
ar putea fi supus unei atente analize nu doar semantice, dar și uneia cu un
caracter diplomatic, mai ales că există premisa unor tensiuni ideatice, legate
de istorie, tratate, chiar geopolitică.

În discursul său, a vorbit despre ”mămăliga ce
explodează”, expresie cumva asumată chiar de către noi, românii mai metaforici,
vehiculată mult în timpul Revoluției din 1989. Cineva care l-a secondat (cum ar
fi normal) în realizarea textului a știut exact că metafora cu ”mămăliga” poate
fi și una de atingere a sentimentului de mândrie națională. ”Voi,
mămăligarilor!”, se mai spunea, disprețuitor, românilor care erau buni de a fi
conduși de alții. Din păcate, istoria ne-a cam dat peste obraz de câteva ori,
palme destule, cu obraz întors către cine nu merita.

În spatele vorbitorului, oricine era acela, se vedea
clar bannerul cu ”Temesvar”, cel cu ”Timișoara” devenind vizibil doar atunci
când televiziunile sau fotografii luau cadru larg. Pentru a stabili
coordonatele textului: nu sunt naționalistă patetică, am unguri în familie, îi
iubesc, dar aici este vorba despre lecția de demnitate națională. Orban, din
punctul său de vedere, a venit cu lecțiile foarte bine făcute. Povestea despre
Laszlo Tokes, bine spusă, reală, dar… incompletă. Discurs mobilizator, bine
construit, atitudine pentru țara sa. Punct.

Noi? Aici? Cei cu ”mămăliga”? Noi l-am avut ca
vorbitor pe domnul primar Nicolae Robu, care NU a spus niciun cuvânt despre
jertfa eroilor Timișoarei pentru libertatea noastră și a României. A vorbit
despre investițiile din Timișoara! Le știm, le știe și premierul Ungariei.
Acum, nu despre laude trebuia să fie, că nu era topul firmelor! Nici concurs
economic. Acum, la aniversarea revoluției, dar și la comemorarea eroilor, este
despre RECUNOȘTERE și despre RECUNOȘTINȚĂ. Sâmbătă, 14 decembrie, primarul Robu
ar fi trebuit să pomenească câteva nume ale eroilor Revoluției din 1989! Să ne
facă mândri! Mândri că suntem timișoreni, mândri că Banatul a aprins flacăra
revoluției, mândri că primarul ne reprezintă! Dar nu s-a întâmplat așa! Niciun
nume, nicio lacrimă pentru morții Timișoarei. Numai laude și fală, în drumul
sec, plin de spini, spre iadul mândriei și al orgoliului!

Asta nu este totul. Primarul Robu, pentru care
”departament de comunicare” înseamnă o clică de postaci pe facebook, nu avea o
revistă a presei ungare, de fapt, nimeni nu a gândit să o facă, pentru a ști, așa,
puțin, la ce să se aștepte în ziua și la Gala ” Libertate `89”, să
aibă o minimă informare despre cadrul în care se vor ”încrucișa” discursurile.

Cât despre unghiurile de filmare, despre cadre și
lumini, nu este cazul să dezvolt o lecție specifică.

Prezența în cadrul unor întâlniri de ”grad zero”, cu regi,
președinți, prim – miniștri, se calculează, se pregătește și se armonizează
împreună cu specialiști din domeniul cerut. Absența specialiștilor se vede, atrage
nu doar amuzamentul, dar și tristețea.

Diplomația noastră este în suferință. La această
întâlnire România – Ungaria, scorul a fost de 0 – 1.

Comentarii

comentarii