Visul lui Robu: Președinția României!

Sfârșitul anului 2019 și începutul anului 2020, iată
două momente calendaristice nefericite pentru primarul Nicolae Robu. O cumpănă
în viața sa politică, dar și individuală. Trimiterea în judecată, așa cum se știe,
de către DNA, reprezintă, conform statutului PNL, impediment pentru
participarea la alegerile locale din 2020. De aici, până la punerea în
aplicare, este calea mioritică a politicii românești, plină de ”șerpi, șopârle”,
lași și lipsiți de vlagă, care o vor face, dar parcă nu știu… când. Robu nici
nu se gândește să-și dea demisia din funcția de președinte al PNL Timiș, autoevaluându-se,
mai departe, ca ”ultracinstit”. Așa o fi… Va grăi justiția, nu ne îndoim!
Robu a amenințat PNL că va candida independent și sunt
destui propagandiști, gata să-i spună lui Orban (Ludovic) că ar putea să aibă
succes! Fals! Sondajele nepublicate și nepublicabile, realizate de PNL, discret
și fără pompă publică, arată că dimpotrivă, Nicolae Robu nu va mai fi ales nici
măcar de 15 la sută dintre alegători.
Cel mai grav însă mi se pare faptul că, exact ca pe
vremea lui Ceaușescu, clica din jurul ”celui mai iubit, celui mai mare
conducător” joacă murdar, bătându-și joc de bietul nostru primar. Interesați de
funcții și poziții în consilii de administrație, de poziții executive în roluri
pe care nici ei nu le înțeleg, după grila fiicelor și fiilor, a amantelor și a
vecinilor, mint și se gudură pe lângă Robu, deși imaginea sa este deteriorată
de prea multele scandaluri, inclusiv în tramvaie și autobuze se vorbește despre
asta. Și se râde! Azi, 6 ianuarie, în cadrul BEX, la București, s-a vorbit
despre criteriile de integritate pentru viitorii candidați la primăriile din
România. Aici, Nicolae Robu va pierde! Este trimis în judecată, clar!
Ultima ”aventură” ideatică a domnului Robu este… Președinția
României! Mai exact, așa cum ”pasărea mălai visează” , Robu imaginează că anul
2021, când Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană, imaginea sa va fi
proiectată național, la fel ca a domnului Iohannis, în 2007, când era Sibiul în
aceeași poziție. Mai mult, ”grupul de luptă și luptă” a lansat cea mai penibilă
gogoriță: ”Serviciile secrete (SRI, SIE, alții) știu că Robu ar putea deveni
președintele României, dar nu îl vor în această funcție”. Ha! Și atunci?
Atunci, cică, serviciile au muncit la soarta lui, drept care DNA a făcut un
dosar și l-a trimis în judecată pe Robu! Doamne, ce imaginație bolnavă! Ce
trăiri cu nuanțe de o coloratură bună de dat pe mâna specialiștilor! Robu,
comparându-se cu Iohannis! Robu, visând la Cotroceni! Robu, visându-se în funcții
publice, pe viață!
Cine a mai dorit asta? Ceaușescu, Stalin, Dej, toată
pleiada dictatorilor secolului XX.
Trăim într-o dizarmonie între idei și oameni. Între
visuri și decăderi. Între urâțenie și idealuri.
Robu amenință PNL că va candida independent. Robu
crede că poate fi președintele României.
PNL ce spune? Orban ce are de spus, el care și-a dat
demisia când a fost trimis în judecată?
Lumea are nevoie de un răspuns!
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/visul-lui-robu-presedintia-romaniei/