
Imaginile șocante ale masacrului din Teleorman: numărul porcilor uciși se apropie de 2000
Totul a început în urmă cu două săptămâni, când autoritățile au dat startul unui adevărat masacru în comuna Pietroșani, localitate învecinată cu unul dintre fondurile de vânătoare din județ unde evoluează pesta. Pentru limitarea efectelor bolii, DSV Teleorman a considerat că o măsură bună ar fi uciderea preventivă a tuturor porcilor din localitate. Ulterior, măsura s-a extins și în alte localități.

Următorul loc din județ în care s-a considerat utilă aplicarea acestei măsuri drastice este localitatea Vânători, de asemenea învecinată cu un fond de vânătoare, iar lucrurile s-au complicat, ajungându-se ca astăzi să vorbim despre exterminarea suinelor în comune precum Năsturelu, Suhaia și Bujoru, Seaca sau Năvodari. În plus, târgurile săptămânale de la Piatra și Smărdioasa au fost anulate.

În urma acestei măsuri, aproape 2000 de animale au fost ucise, iar urmele masacrului realizat de autorități au fost imortalizate de către proprietarii suinelor, care dau vina pe conducerea DSV Teleorman pentru gestionarea proastă a situației.
1 Comment

În Teleorman, până și diplomele de Bacalaureat se ridică „pe pile”. Zeci de elevi de la Cuza stau la rând, în timp ce colegii cu relații intră prin spate la secretariat

Preasfințitul Galaction nu vrea să spună cât costă casa de lux construită din bani publici! Necurat!
Cele mai recente articole de Administratie

Cine este scutit să plătească taxele speciale pentru 2026 – Comunicat Primăria Alexandria

Nu se măresc salariile la Primăria Alexandria, se angajează. Drăgușin: „Au fost discuții în oraș”

Primăria Alexandria a început colectarea taxelor. Ce transmit unii cetățeni

S-au afișat impozitele pentru Alexandria. Taxa specială de salubrizare a ajuns la 372 lei pe an

Regulament nou pentru desfășurarea comerțului de întâmpinare pe raza municipiului Alexandria
Source URL: https://liberinteleorman.ro/imaginile-socante-ale-masacrului-din-teleorman-numarul-porcilor-ucisi-se-apropie-de-2000/


ANSVSA TR a avut grija ca porcii de Salcia sa dispara in timp util, apoi au declarat pesta porcoasa in judet….
daca e posibil, ar trebui reNumerati de Salcia srl….