Iohannis: Mediator nu înseamnă doar să vorbesc cu oamenii și să accept orice abordare

Președintele Klaus Iohannis consideră că nu și-a încălcat rolul de mediator și nu are nicio intenție de a-și da demisia, așa cum îi cer protestatarii de la Cotroceni. În ceea ce-i privește pe manifestanții din Piața Victoriei, mingea este la coaliția de guvernare și soluția la criză trebuie să vină de la PSD, spune șeful statului. În zilele următoare, va decide data și întrebarea pentru referendumul pe tema luptei anticorupție.

Întrebat de ce continuă protestele din Piața Victoriei, Klaus Iohannis a spus că oamenii sunt în continuare nemulțumiți, și-au pierdut încrederea în guvern și în PSD, iar acest lucru îl spun în piață. „Iar cine are urechi să audă!”, îndeamnă șeful statului. „Oamenii care protestează spun ce-și doresc ei, politicienii ar face bine să asculte”, a repetat Klaus Iohannis. „Rezolvarea trebuie să fie căutată și găsită de cei care au creat problema. Problema a fost creată prin felul în care Guvernul a încercat să legifereze în domeniul justiției, un demers care evident a fost susținut de PSD și atunci tot PSD-ul trebuie să vină cu soluțiile. Ascultați mesajele cu care oamenii vin în Piață și o să vă dați imediat seama dacă e suficient sau nu”, le-a spus Klaus Iohannis jurnaliștilor.

Președintele a comentat și protestele de la Cotroceni. „Oamenii au tot dreptul să protesteze. Pentru a arăta că eu recunosc acest drept, am ieșit și am încercat un dialog cu protestatarii. A fost un pic dificil, din cauza zgomotului, dar am înțeles mesajul lor. Nu voi demisiona, dar ei, sigur, au dreptul să-și spună nemulțumirea”, a declarat președintele.

Întrebat despre acuzele că și-ar fi depășit prerogativele prezidențiale, Klaus Iohannis spune că a rămas cu siguranță în zona care este rezervată președintelui. „Însă mediator nu înseamnă doar să vorbesc cu oamenii și să accept orice abordare. Mediator înseamnă că inclusiv atunci când cineva face un pas greșit, să-i atrag atenția că este un pas greșit. Medierea include și acest aspect”, a precizat șeful statului.

Despre ordonanța 14 care a fost adoptată de Senat, în timp ce ordonanța 13 rămâne deocamdată în comisii, președintele se declară convins că specialiștii juriști ai Parlamentului vor găsi soluțiile cele mai potrivite, fiind, în opinia sa, o „chestiune de tehnică legislativă”.

Toate aceste declarații au fost făcute după ce Klaus Iohannis s-a întâlnit, marți, la Cotroceni, cu premierul Sorin Grindeanu, pentru a discuta pe marginea bugetului. „Nu am discutat despre viitorul ministru al justiției, dar sper într-o propunere foarte serioasă”, a mai spus președintele, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliștilor.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/iohannis-mediator-nu-inseamna-doar-sa-vorbesc-cu-oamenii-si-sa-accept-orice-abordare-669621


Analyse


2025-04-04 20:35:21

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Proteste si mediere politica

Entity Sentiment:

  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 8)
  • PSD: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • Cotroceni: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Piata Victoriei: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Sorin Grindeanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Senat: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Klaus Iohannis discuta despre rolul sau de mediator si protestele din Piata Victoriei si Cotroceni.

Summary: Presedintele Klaus Iohannis a declarat ca nu si-a incalcat rolul de mediator si nu intentioneaza sa demisioneze, in ciuda cererilor protestatarilor de la Cotroceni. El a subliniat ca solutia la criza trebuie sa vina de la PSD, care a creat problema prin incercarea de a legifera in domeniul justitiei. Iohannis a recunoscut dreptul oamenilor de a protesta si a incercat un dialog cu protestatarii. El a mentionat ca medierea implica si atragerea atentiei asupra greselilor. In ceea ce priveste ordonantele 13 si 14, presedintele este convins ca specialistii juristi ai Parlamentului vor gasi solutiile potrivite.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.