În fapt, în cadrul societății comerciale s-ar fi desfășurat activități de dezmembrare a autovehiculelor scoase din uz, în mod ilegal, fapt pentru care, numeroasele deșeuri ar fi fost contaminate cu ulei uzat, devenind astfel deșeuri periculoase. Polițiștii au descoperit 700 de kg de acumulatori uzați și 1.200 de litri de ulei uzat pentru care nu s-ar fi luat măsuri de eliminare.
În urma verificărilor efectuate, a fost suspendată activitatea agentului economic, au fost indisponibilizate 60.000 de kg de deșeuri feroase și neferoase contaminate, 700 de kg de acumulatori uzați și 1.200 de litri de ulei uzat, deșeuri periculoase ce urmează a fi eliminate. În cauză se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deșeuri.
Source URL: https://infotulcea.ro/parc-de-dezmembrari-auto-din-lunca-dezmembrat-de-politie-si-garda-de-mediu/
