O persoană și-a pierdut viața, iar alte trei au fost rănite, într-un accident produs între Stroiești și Ilișești. O vreme, traficul a fost blocat complet

O persoană a decedat într-un accident de circulație produs aseară, înainte de ora 23.00, pe DN 17, între Stroiești și Ilișești. Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Bucovina” Suceava a anunțat că s-au ciocnit un autotren, fără încărcătură, și un microbuz.

Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a trei echipaje SAJ. Conducătorul autotrenului nu necesita îngrijiri medicale. În microbuz se aflau patru persoane – doi bărbați și două femei. Conducătorul microbuzului a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare pentru extragerea acestuia. Din nefericire, după extragere, s-a declarat decesul acestuia de către medicul de pe una dintre ambulanțele SAJ. Celelalte trei persoane din microbuz, policontuzionate, au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la UPU Suceava. Traficul rutier pe DN17 a fost blocat în totalitate pentru un timp.

 

Source URL: https://www.radiotop.ro/actualitate/o-persoana-si-a-pierdut-viata-iar-alte-trei-au-fost-ranite-intr-un-accident-produs-intre-stroiesti-si-ilisesti-o-vreme-traficul-a-fost-blocat-complet.html


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.