Investim în educație: școala gimnazială a Liceului „Grigore Moisil” intră în modernizare

Municipiul Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație, a finalizat documentația tehnică necesară pentru modernizarea școlii gimnaziale, a sălii de sport și a bibliotecii din cadrul Liceului Teoretic „Grigore Moisil”.

Clădirile vizate, construite în anii 1864 și 1970, prezintă în prezent degradări și instalații învechite, aspecte care afectează atât confortul, cât și eficiența energetică a spațiilor în care elevii își desfășoară zilnic activitatea.

Proiectul municipalității prevede intervenții ample de reabilitare, de la refacerea acoperișului și izolarea termică a clădirilor, până la refacerea finisajelor interioare și înlocuirea instalațiilor. Documentația tehnico-economică pentru clădirile în care funcționează școala gimnazială, biblioteca și sala de sport, realizată în faza DALI, urmează să fie supusă aprobării Consiliului Local.

Lucrările propuse au ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru elevi și profesori, creșterea eficienței energetice a clădirilor și reducerea costurilor de întreținere. Proiectul include intervenții asupra acoperișului, izolarea pereților, precum și înlocuirea ușilor și ferestrelor, pentru ca elevii să beneficieze de săli mai calde iarna și mai răcoroase vara. De asemenea, sunt prevăzute refacerea finisajelor interioare și modernizarea instalațiilor electrice, sanitare și de încălzire.

Totodată, vor fi amenajate curtea și trotuarele, iar accesul în clădiri va fi adaptat pentru persoanele cu dizabilități, în conformitate cu normele în vigoare.

Valoarea totală a investiției depășește 47 de milioane de lei (inclusiv TVA), dintre care peste 26 de milioane de lei reprezintă costuri de construcții și montaj. Durata estimată de implementare a proiectului este de 33 de luni.

Reabilitarea Liceului „Grigore Moisil” se alătură altor proiecte derulate de Primăria Municipiului Timișoara pentru eficientizarea energetică a clădirilor de învățământ, printre care se numără reabilitarea Colegiului Tehnic „Henri Coandă” și a clădirii gimnaziale a Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon”.

Source URL: https://timisplus.ro/investim-in-educatie-scoala-gimnaziala-a-liceului-grigore-moisil-intra-in-modernizare/


Analyse


2026-03-02 08:51:51

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.