Pe data de 30 ianuarie, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” marchează Ziua Școlii, un eveniment cu profundă semnificație pentru comunitatea educațională, anul acesta fiind dedicat împlinirii a 120 de ani de la nașterea marelui savant Grigore Moisil, personalitate emblematică a științei românești.

Cu acest prilej, în cadrul școlii se desfășoară o serie de activități educative, culturale și artistice, menite să valorifice creativitatea elevilor și să promoveze spiritul academic.
Programul include ateliere de lectură, ateliere de grafică, momente artistice, precum și explorarea spațiilor școlii, unde sunt expuse afișe și bannere realizate în anii anteriori, ce reflectă tradiția și identitatea instituției.
Un punct central al manifestărilor îl constituie sesiunea de comunicări științifice, cu lucrări realizate de elevi și profesori, prezentate în format electronic și postate pe o platformă dedicată, accesibilă participanților și nu numai.

Un moment aparte al manifestărilor îl reprezintă realizarea numărului aniversar al revistei liceului, AEGYSSUS XXI, conceput și redactat cu implicarea directă a elevilor și a foștilor elevi, care, prin articole, creații și reflecții personale, aduc un omagiu savantului Grigore Moisil și demonstrează spirit critic, creativitate și atașament față de valorile școlii.
Ziua Școlii nu este doar o celebrare a trecutului, ci și o reafirmare a valorilor care construiesc viitorul
„Întregul demers educațional este încununat de acordarea a două distincții speciale: Trofeul MOISIVISION pentru cel mai bun moment artistic și Premiul pentru popularitate digitală, celui mai vizualizat proiect, recompense ce stimulează performanța, originalitatea și implicarea activă.
În acest context festiv, conducerea școlii adresează mulțumiri deosebite doamnei inspector școlar general PAVEL VIORICA și domnului primar ȘTEFAN ILIE, pentru profesionalismul, sprijinul și colaborarea constantă care au permis depășirea cu succes atât a perioadelor favorabile, cât și a celor dificile, din ultimii ani.
Ziua Școlii nu este doar o celebrare a trecutului, ci și o reafirmare a valorilor care construiesc viitorul: educația, echilibrul, creativitatea și respectul reciproc” (Liceul Teoretic „Grigore Moisil Tulcea”).
Source URL: https://www.dobrogeanews.ro/liceul-grigore-moisil-din-tulcea-marcheaza-ziua-scolii-la-implinirii-a-120-de-ani-de-la-nasterea-marelui-savant-grigore-moisil/
