Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, într-o emisiune la Antena 3, că, după votul dat de Biroul Politic al ALDE, care i-a retras sprijinul, Daniel Constantin nu mai poate rămâne în Guvern.

„Din păcate, acest deznodământ era previzibil. Am avut mai multe discuţii cu Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu. Cred că acum o lună i-am spus lui Daniel Constantin că trebuie să găsească un mod de convieţuire şi colaborare cu domnul Tăriceanu, pentru că lucrurile nu pot ajunge decât la situaţia asta, tranşarea situaţiei prin vot”, a spus Dragnea, potrivit News.ro.
El a precizat că Guvernul este unul politic.
„Când un partid, printr-un vot cu o majoritate zdrobitoare, a decis să retragă sprijinul politic pentru un membru al Guvernului, în mod normal nu mai poate rămâne în Guvern. Într-un guvern politic se ajunge în urma unui vot. Votul care te trimite acolo şi structurile politice care te trimit acolo sunt aceleaşi care te şi pot scoate de acolo”, a explicat Dragnea.
Liderul PSD a menţionat că nu a reuşit să înţeleagă ce l-a mânat pe Daniel Constantin să extindă acest conflict. „E foarte greu pentru premier să nu ţină cont de acest vot”, a subliniat Liviu Dragnea.
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dragnea-ii-transmite-lui-daniel-constantin-sa-plece-din-guvern-695464
Analyse
2025-11-09 07:30:31
General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 2)
Subject: dragnea cere plecarea lui daniel constantin din guvern
Entity Sentiment:
- liviu dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 1, occurrence: 5)
- daniel constantin: negative (score: -0.4 magnitude: 1, occurrence: 4)
- calin popescu tariceanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
- alde: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
- psd: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
- antena 3: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
- newsro: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
- guvern: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
Classification:
Language: Romanian
Safety Moderation:
KeyPhrases:
- dragnea transmite daniel constantin
- guvern politic
- convietuire cu tariceanu
- vot in alde
KeyWords:
- liviu dragnea
- daniel constantin
- alde
- psd
- guvern
Excerpt: dragnea afirma ca daniel constantin nu mai poate ramane in guvern dupa votul biroului politic alde care i-a retras sprijinul politic. el precizeaza ca intr-un guvern politic votul decide cine ramane si cine pleaca. dragnea spune ca nu intelege miza conflictului cu daniel constantin si ca este necesara o convietuire si colaborare cu calin tariceanu, pentru a evita o situatie de transeare prin vot. articolul mentioneaza si pozitia lui dragnea despre situatia politica si faptul ca guvernul este unul politic.
Summary: dragnea, presedinte al psd, anunta ca daniel constantin nu mai poate ramane in guvern dupa retragerea sprijinului politic de catre alde. articolul subliniaza ca guvernul este unul politic si ca o majoritate poate cere plecarea unui ministru prin vot. sunt mentionate discutii intre dragnea, daniel constantin si calin tariceanu si pozitia opozitiei asupra situatiei.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.