Sexy-arbitra Andrada Aloman isi eclipseaza colegii de breasla cu un fizic de invidiat

Condiţia fizică este determinantă pentru arbitri de fotbal, care trebuie să ţină pasul cu fotbaliştii. În arbitrajul românesc, de câţiva ani, şi-au făcut apariţia şi câteva reprezentante ale sexului frumos. Andrada Aloman este una dintre femeile care au intrat pe teritoriul care până nu de mult era considerat exclusiv al bărbaţilor. Şi a intrat în forţă, pentru că la cei 26 de ani arbitrează deja jocuri la nivelul celui de-al treilea eşalon, având şanse considerabile să intre în lotul arbitrilor din Liga II.

Atuurile frumoasei originare din Alba Iulia stabilită la Timişoara sunt inteligenţa şi fizicul de invidiat. Andrada Aloman este o apariţie pe orice teren de fotbal, fie că vorbim de jocurile din Liga a IV-a sau cel de-al treilea eşalon. Prin aspectul ei sexy, aceasta atrage automat privirile fotbaliştilor, dar se descurcă de minune în relaţia cu aceştia, ajutată fiind şi de absolvirea Facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii de Vest. Colegii de breaslă au toate motivele din lume să fie invidioşi pe sexy-arbitra Andrada Aloman, aceasta fiind posesoarea unui corp perfect. La fiecare examen fizic, Aloman îi eclipsează pe cei mai mulţi dintre colegii ei bărbaţi din juudeţul Timiş, care sunt în urma ei de fiecare dată la probele susţinute.

Pătrăţelele de pe abdomen sunt rezultatul a multor ore petrecute de Andrada Aloman la sala de forţă, unde nu ezită să facă exerciţii de care sunt străini cei mai mulţi dintre „fluieraşii” timişeni.Foto: www.facebook.com

Mult mai puțin zgribulit ca și pe șantierul stadionului LEGO, primarul Dominic Fritz a vizitat și investiția de la Turnul de Apă din Iosefin. Acesta a fost transformat într-un centru cultural și ar urma să fie deschis în următoarele câteva luni. Pentru a vedea ce oferă turnul în noua organizare, dar, mai ales, priveliștea super…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Preşedintele PSD Sorin Grindenau, a afirmat, după o discuţie cu delegaţia băncii americane JP Morgan, că stimularea economiei este esenţială, mai ales în actualul context socio-economic. Întâlnirea a avut loc înainte unei şedinţe a liderilor coaliţiei, în care Grindeanu vrea să-şi impună programul PSD de măsuri privind relansarea economiei. Liderii coaliției PSD-PNL-USR-UDMR au programată azi…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Padelul timișorean s-a „dezghețat” odată cu disputarea primei competiții din 2026 la cocheta bază Padel Center din Dumbrăvița, cea mai mare din țară și care are nouă terenuri, dintre care cinci acoperite și patru în aer liber. Sportivi din Germania, Franța, Spania și bineînțeles România s-au înscris la cele trei niveluri ale competiției, profesioniști, semipro/amatori…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Polițiștii orașului Recaș au reținut un bărbat de 48 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. La data de 24 ianuarie…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Producătorul de anvelope Continental împlinește 25 de ani de activitate de producție la Timișoara, un sfert de secol de implicare în societate. În prezent cea mai modernă fabrică a germanilor, aceasta oferă locuri de muncă pentru aproximativ 3.000 de angajați, implicit pentru în jur de 9.000 de membri ai comunității. Azi, peste 80 milioane de…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Polițiștii orașului Recaș au reținut un bărbat de 48 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. La data de 24 ianuarie… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Mult mai puțin zgribulit ca și pe șantierul stadionului LEGO, primarul Dominic Fritz a vizitat și investiția de la Turnul de Apă din Iosefin. Acesta a fost transformat într-un centru cultural și ar urma să fie deschis în următoarele câteva luni. Pentru a vedea ce oferă turnul în noua organizare, dar, mai ales, priveliștea super… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Peste 100 de profesioniști din domeniul gastronomiei, bloggeri culinari și jurnaliști din toate regiunile României s-au reunit în weekend la Vinalia – Conacul din Ceptura, în cadrul evenimentului „Mica Unire în Bucate”. Evenimentul a fost organizat de Cronicari Digitali, în cadrul proiectului „Amintiri Gustoase” și a fost dedicat celebrării diversității culinare românești. Printre invitați s-a… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Producătorul de anvelope Continental împlinește 25 de ani de activitate de producție la Timișoara, un sfert de secol de implicare în societate. În prezent cea mai modernă fabrică a germanilor, aceasta oferă locuri de muncă pentru aproximativ 3.000 de angajați, implicit pentru în jur de 9.000 de membri ai comunității. Azi, peste 80 milioane de… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Preşedintele PSD Sorin Grindenau, a afirmat, după o discuţie cu delegaţia băncii americane JP Morgan, că stimularea economiei este esenţială, mai ales în actualul context socio-economic. Întâlnirea a avut loc înainte unei şedinţe a liderilor coaliţiei, în care Grindeanu vrea să-şi impună programul PSD de măsuri privind relansarea economiei. Liderii coaliției PSD-PNL-USR-UDMR au programată azi… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
La Timișoara se vor întâlni, anul viitor, peste 60 de specialiști din toată Europa pentru a discuta despre strategii de atragere a conferințelor și evenimentelor internaționale. Timișoara a fost selectată să organizeze în 2027 întâlnirea City Destination Alliance CVB Expert Meeting. În țările cu turism dezvoltat, orașele și regiunile au birouri specializate care lucrează pentru… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Enterprise Europe Network (EEN), invită firmele timișene să participe la prima misiune economică multisectorială organizată în Țara Bascilor – Spania, în perioada 16 – 20 martie 2026. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Consulatului General al României la Bilbao și în colaborare cu Camera… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Șoferii care circulă pe autostrada A1 continuă să se plângă de numărul mare de gropi apărute în asfalt. Tot mai mulți dintre aceștia anunță pe forumurile de discuții despre apariția acestora, avertizând șoferii să circule pe banda mai puțin afectată, pentru a nu face accident. Ultima postare pe această temă vine din zona Hunedoara. Pe… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Padelul timișorean s-a „dezghețat” odată cu disputarea primei competiții din 2026 la cocheta bază Padel Center din Dumbrăvița, cea mai mare din țară și care are nouă terenuri, dintre care cinci acoperite și patru în aer liber. Sportivi din Germania, Franța, Spania și bineînțeles România s-au înscris la cele trei niveluri ale competiției, profesioniști, semipro/amatori… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Timișul a fost, și în acest an, locul unde au debutat expozițiile de frumusețe canină din România. Expozițiile din luna ianuarie au avut loc, sâmbătă și duminică, în organizarea Asociației Chinologice Române Timiș, la Sala Polivalentă din Dumbrăvița. Au fost două expoziții în cursul zilei de sâmbătă, una dotată cu titluri CAC, una dotată cu… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO

Source URL: https://debanat.ro/2013/12/sexy-arbitra-andrada-aloman-isi-eclipseaza-colegii-de-breasla-cu-un-fizic-de-invidiat_62204.html


Analyse


2026-02-02 12:48:43

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.