Politehnica trece dramatic de Lorena Giarmata Vii si castiga finala fazei judeteane a Cupei Romaniei!

Nu puţini au fost cei care o dădeau căştigătoare certă pe Politehnica Timişoara în finala fazei judeţene a Cupei României, în jocul de pe terenul celor de la Lorena Giarmata Vii, echipă ce evoluează în campionatul judeţean. Elevii lui Paul Codrea au întâlnit însă un adversar care şi-a vândut scump pielea, fiind aproape să producă surpriza. Mult mai tinerii jucători ai Politehnicii au  jucat în faţa unei echipe experimentate cu fotbalişti experimentaţi ca Nicolin, Costândana, Botezatu, Călugăreanu, Inoveanu sau Dochiţa, toţi cu prezenţe în ligile a treia şi a doua.
Jocul de la Giarmata Vii a debutat, practic, cu avantajul Politehnicii Timişoara, care a înscris prin Popoviciu încă din minutul 3, dintr-o lovitură de pedeapsă contestată de jucătorii echipei gazdă. Echilibrul a fost restabilit cu 15 minute înainte de finalul primei reprize, „veteranul” Nicu Costândana reuşind să înscrie pentru Lorena. O primă repriză dominată de Politehnica şi de cei în jur de 500 de spectatori sosiţi de la Timişoara pentru a-şi susţine favoriţii.
Repriza secundă s-a desfăşurat după acelaşi scenariu, dar cu mai multe goluri. În prima parte a mitanului secund a ieşit în evidenţă „studentul” Tulcan, care a înscris de două ori, într-un interval de zece minute. Când toată lumea se gândea la proprţiile scorului de la Giarmata Vii, echipa gazdă s-a trezit din morţi în finalul jocului. Fundaşul Irimia a redus diferenţa la un gol în minutul 85, iar Dochiţa , fosta speranţă polistă care a evoluat în echipă cu Pantililon, Luchin, Torje sau Axente, a înscris pentru 3-3 în ultimul minut al prelugirilor jocului, spre disperarea oaspeţilor.
În prelungirile jocului, Politehnica a debutat din nou cu gol, Ionaş fiind de această dată eroul „studenţilor”, cu un gol înscris în minutul 95. Rezultatul de 4-3 pentru Politehnica a rămas neschimbat până la finalul celor două reprize suplimentare, astfel că Politehnica a câştigat, cu mari emoţii, finala fazei judeteane a Cupei Romaniei.

Marţi, 27 ianuarie, în şedinţa Consiliului Local Timişoara se va pune pe tapet, pentru a doua oară, desființarea Direcției Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (PLMSTF). O primă tentativă în acest sens a eşuat, o alianţă PSD –  PNL – AUR votând împotriva iniţiativei Executivului Primăriei. Diferenţa faţă de primul vot este…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Desfiinţarea Direcţiei PLMSTF, din nou pe masa consilierilor locali. De data asta, fără Culiţă Chiş
Fostul viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără, se arată în continuare preocupat de problemele orașului, chiar dacă a plecat cu serviciul la București, la Agenția Națională pentru Sport. De această dată el abordează problema ștrandului Termal, unul recuperat cu greu de municipalitate, dar rămas în paragină ulterior. Loc preferat de mulți timișoreni pentru răcorire pe vreme…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Desfiinţarea Direcţiei PLMSTF, din nou pe masa consilierilor locali. De data asta, fără Culiţă Chiş
E perioada amicalelor… Iar echipele din Timiș sunt „ancorate” la prezent și încearcă să susțină teste utile, dacă este posibil, în condiții bune, pe terenuri sintetice. Politehnica a începus caruselul amicalelor cu o victorie clară în fața echipei de Liga 4, CSM Caransebeș. A fost 5-0 pe terenul de la Baza 2, Tătaru, Avramescu, Rotariu,…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Desfiinţarea Direcţiei PLMSTF, din nou pe masa consilierilor locali. De data asta, fără Culiţă Chiş
Auditorium-ul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara (UPT) a devenit, pentru o zi, epicentrul dialogului global despre tehnologie. Profesorul Mykel J. Kochenderfer, de la Stanford University, a susținut vineri, 23 ianuarie 2026, în premieră în România, conferința „AI Overview”, marcând nu doar un eveniment academic de excepție, ci și debutul unei colaborări strategice între…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Desfiinţarea Direcţiei PLMSTF, din nou pe masa consilierilor locali. De data asta, fără Culiţă Chiş
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea unei noi sesiuni de înscrieri la cursul gratuit de instruire privind Legislația Muncii & REVISAL, organizat în cadrul Proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est. Acesta este co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Desfiinţarea Direcţiei PLMSTF, din nou pe masa consilierilor locali. De data asta, fără Culiţă Chiş
E perioada amicalelor… Iar echipele din Timiș sunt „ancorate” la prezent și încearcă să susțină teste utile, dacă este posibil, în condiții bune, pe terenuri sintetice. Politehnica a începus caruselul amicalelor cu o victorie clară în fața echipei de Liga 4, CSM Caransebeș. A fost 5-0 pe terenul de la Baza 2, Tătaru, Avramescu, Rotariu,… Citeşte tot articolulCiteste articolul Desfiinţarea Direcţiei PLMSTF, din nou pe masa consilierilor locali. De data asta, fără Culiţă Chiş
Auditorium-ul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara (UPT) a devenit, pentru o zi, epicentrul dialogului global despre tehnologie. Profesorul Mykel J. Kochenderfer, de la Stanford University, a susținut vineri, 23 ianuarie 2026, în premieră în România, conferința „AI Overview”, marcând nu doar un eveniment academic de excepție, ci și debutul unei colaborări strategice între… Citeşte tot articolulCiteste articolul Desfiinţarea Direcţiei PLMSTF, din nou pe masa consilierilor locali. De data asta, fără Culiţă Chiş
Divizionarea a treia Politehnica Timișoara a ajuns la transferul cu numărul cinci din această iarnă. Robert Ștefan Burlacu-Luca (17 ani) a semnat cu gruparea viola. S-a născut la 9 iunie 2008, la Reșița. Ca poziționare în teren poate acoperi întreaga bandă stângă, de la postul de fundaș lateral până la rolul de aripă. A crescut… Citeşte tot articolulCiteste articolul Desfiinţarea Direcţiei PLMSTF, din nou pe masa consilierilor locali. De data asta, fără Culiţă Chiş
Marţi, 27 ianuarie, în şedinţa Consiliului Local Timişoara se va pune pe tapet, pentru a doua oară, desființarea Direcției Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (PLMSTF). O primă tentativă în acest sens a eşuat, o alianţă PSD –  PNL – AUR votând împotriva iniţiativei Executivului Primăriei. Diferenţa faţă de primul vot este… Citeşte tot articolulCiteste articolul Desfiinţarea Direcţiei PLMSTF, din nou pe masa consilierilor locali. De data asta, fără Culiţă Chiş
Pentru un neutru, partida dintre CSM Tg. Mureș și SCM Politehnica a fost un „deliciu”! Spectacol total, răsturnări de scor, suspans, reușite de senzație, puncte pe bandă rulantă și prelungiri… Pentru Timișoara, visul frumos, al unei victorii contra unui echipe bune din acest sezon s-a transformat în coșmar. 115-113 după o repriză de prelungiri pentru… Citeşte tot articolulCiteste articolul Desfiinţarea Direcţiei PLMSTF, din nou pe masa consilierilor locali. De data asta, fără Culiţă Chiş
În România, puterea se vede la televizor, dar se exercită în altă parte. Iar distanța dintre cele două locuri a devenit politică de stat. Instituțiile afișează funcții și atribuții, dar deciziile relevante se iau în cercuri informale, greu de observat și imposibil de controlat democratic. PSD oferă una dintre cele mai clare demonstrații ale acestui… Citeşte tot articolulCiteste articolul Desfiinţarea Direcţiei PLMSTF, din nou pe masa consilierilor locali. De data asta, fără Culiţă Chiş
Agenţia As Tour Timişoara vă propune să descoperiţi farmecul uneia dintre cele mai frumoase capitale europene, într-o excursie de neuitat de o singură zi  Budapesta este oraşul unde istoria, arhitectura impresionantă și peisajele spectaculoase se împletesc perfect. Preţul excursiei este de 200 de lei Excursia va explora elegantul District al Castelului Buda, cu priveliști superbe… Citeşte tot articolulCiteste articolul Desfiinţarea Direcţiei PLMSTF, din nou pe masa consilierilor locali. De data asta, fără Culiţă Chiş
Universitatea Politehnica Timișoara va fi și în 2026 alături de elevii de liceu, oferindu-le sprijin real, constant și deschis, prin programe gratuite de pregătire la discipline fundamentale. Dincolo de performanță, admitere sau statistici, aceste cursuri pornesc dintr-o convingere simplă: educația de calitate trebuie susținută, încurajată și împărtășită, indiferent de drumul pe care fiecare tânăr alege… Citeşte tot articolulCiteste articolul Desfiinţarea Direcţiei PLMSTF, din nou pe masa consilierilor locali. De data asta, fără Culiţă Chiş
Primarul Dominic Fritz spune că în această toamnă se va deschide noul stadion din Calea Buziașului. Şi nu oricum, ci ”cu un meci mare, un concert mare”. În prezent stadiul lucrărilor este de 75% din total. Zgribulit rău, primarul Timișoarei s-a dus din nou pe stadionul pe care municipalitatea îl ridică cu bani de la… Citeşte tot articolulCiteste articolul Desfiinţarea Direcţiei PLMSTF, din nou pe masa consilierilor locali. De data asta, fără Culiţă Chiş
Turcii de la Bozankaya rămân furnizorii favoriți ai Primăriei Timișoara și vor aduce în orașul de pe Bega zece noi tramvaie. Acestea ar urma să circule pe linia 9, și pe linia 7, care face legătura între cartierul Fratelia și zona Cetății/Torontal, desigur atunci când îmbunătățirile vor permite acest lucru. Turcii au la dispoziție aproximativ… Citeşte tot articolulCiteste articolul Desfiinţarea Direcţiei PLMSTF, din nou pe masa consilierilor locali. De data asta, fără Culiţă Chiş

Source URL: https://debanat.ro/2014/06/politehnica-trece-dramatic-de-lorena-giarmata-vii-si-castiga-finala-fazei-judeteane-a-cupei-romaniei_75051.html


Analyse


2026-02-22 06:27:45

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.