Rectificări Guvernul Cioloș. Ce vrea Dragnea să mai verifice Curtea de Conturi

După ce rezultatele anchetei parlamentare nu au fost considerate concludente, preşedintele Camerei, Liviu Dragnea, vrea ca inspectorii Curţii de Conturi să efectueze o nouă verificare asupra condițiilor în care Guvernul Cioloș a rectificat bugetul de stat în august și noiembrie 2016. De data aceasta, șeful social-democraților vrea să afle dacă Executivul tehnocrat a respectat procedura în ceea ce privește derogarea de la principalii indicatori macroeconomici. Și mai vrea Liviu Dragnea indicarea, cu nume și prenume, a unor persoane responsabile.

CIOLOS DRAGNEA AGERPRES-1
Sursă foto: Agerpres

„Am cerut o suplimentare a temelor de analizat, de bun simț”, declara Liviu Dragnea, luni, la Parlament. Ceea ce s-a și materializat, repede, printr-o cerere aprobată de Biroul Permanent al Camerei și printr-un proiect de hotărâre înscris pe ordinea de zi de marți a plenului.

Proiectul de hotărâre presupune suplimentarea cu patru puncte a listei cu 15 obiective pe care le-a avut de îndeplinit Curtea de Conturi în faza primului control.

Cele patru puncte sunt:

– verificarea modului în care au fost respectate prevederile legale privind derogarea de la principalii indicatori macroeconomici aprobați prin lege pentru anii 2015 și 2016;

– în ce măsură Guvernul avea abilitarea legală de a uzita de derogarea stabilită prin lege a nivelului acestor indicatori;

– care este actul normativ prin care s-a stabilit posibilitatea Guvernului de a dispune de această derogare de la principalii indicatori macroeconomici pentru ordonanțele privind rectificările bugetare (OG 14/10 august 2016 și OUG 86/23 noiembrie 2016);

care sunt măsurile care se impun în situația în care nu a existat o astfel de derogare și care sunt persoanele care au dispus a se uzita de această derogare în lipsa cadrului legal care să permită acest lucru.

Comisiile reunite de buget finanţe din Parlament au desfăşurat o anchetă parlamentară pentru verificarea condiţiilor în care s-au realizat cele două rectificări bugetare, din lunile august şi noiembrie 2016, de către Guvernul Cioloş. La audieri au participat reprezentanţi de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Dezvoltării Regionale, Comisia Naţională de Prognoză, Direcţia Generală de Politici, Analiză şi Cercetare în Domeniul Finanţelor Publice, Ministerul Agriculturii, Consiliul Fiscal şi Curtea de Conuri.

Dacian Cioloş şi fostul ministru de Finanțe Anca Dragu nu au venit la audierile din Comisii, dar au dat publicităţii, pe 14 februarie, o declaraţie de presă comună în care au afirmat că raportul comisiilor parlamentare de buget-finanţe privind bugetul pe anul 2016 şi rectificările făcute acestuia arată că obiectivul comisiilor a fost căutarea vinovăţiei fostului Executiv, iar raportul arată confuzii între componentele bugetului şi diversele categorii de venituri, confuzii care duc la concluzii eronate.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/rectificari-guvernul-ciolos-ce-vrea-dragnea-sa-mai-verifice-curtea-de-conturi-696318


Analyse


2025-03-30 06:16:24

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1)

Subject: Rectificari bugetare Guvernul Ciolos

Entity Sentiment:

  • Liviu Dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Guvernul Ciolos: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 3)
  • Curtea de Conturi: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Dacian Ciolos: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Anca Dragu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Liviu Dragnea solicita Curtii de Conturi o noua verificare a rectificarilor bugetare efectuate de Guvernul Ciolos in 2016.

Summary: Liviu Dragnea, presedintele Camerei Deputatilor, a cerut Curtii de Conturi sa efectueze o noua verificare a rectificarilor bugetare realizate de Guvernul Ciolos in august si noiembrie 2016. Dragnea doreste sa afle daca Executivul tehnocrat a respectat procedurile privind derogarea de la principalii indicatori macroeconomici si sa identifice persoanele responsabile. Comisiile reunite de buget finante din Parlament au desfasurat deja o ancheta parlamentara, dar Dragnea considera ca rezultatele nu au fost concludente. Dacian Ciolos si Anca Dragu nu au participat la audieri, dar au emis o declaratie de presa in care critica raportul comisiilor parlamentare.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.