Crăciun regal la Săvârșin: 25 de ani de sărbători în familie și tradiții păstrate
Familia Regală a României a petrecut Crăciunul la Castelul de la Săvârșin, marcând astfel cel de-al 25-lea Crăciun celebrat aici după revenirea Regelui Mihai în țară, în anul 2001. Masa de Crăciun a avut loc în sufrageria de iarnă a Castelului, într-un cadru intim și tradițional.
„Sărbătoarea Nașterii Domnului cu bine! Vă dorim tuturor, din inimă, Crăciun fericit, alături de cei dragi!”, este mesajul transmis de Familia Regală a României cu prilejul acestei sărbători.
Bradul de Crăciun de la Castelul Săvârșin a fost împodobit de Majestatea Sa, alături de Elena, Ramona, Andreea, Alessia, Andrei, Daniel și Ștefan, păstrând tradiția momentelor petrecute în familie.

Tot la Săvârșin, în cadrul Târgului de Crăciun organizat în Satul Regal, a avut loc gala de încheiere a celei de-a 13-a ediții a festivalului obiceiurilor de iarnă „Alaiul Dubelor”. Evenimentul a reunit ansambluri de dubași din șapte localități din Banat, inclusiv formația din Săvârșin, și s-a desfășurat în prezența Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, a Principesei Elena și a Principesei Maria.
Sâmbătă, 20 decembrie 2025, Principesa Elena a primit colindători de la Ansamblul „Cununa Craiului” din comuna Bucea și de la Corala „Voci Transilvane” a Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. În aceeași zi, Principele Radu i-a primit pe colindătorii de la Liceul Tehnologic „Regele Mihai” din Săvârșin, însoțiți de primarul comunei, Vodicean.
Ulterior, Majestatea Sa, Principesa Elena și Principesa Maria i-au întâmpinat pe maestrul Gheorghe Turda și ansamblul folcloric care l-a acompaniat, iar spre seară, Majestatea Sa Margareta a primit Grupul tradițional al sătenilor din comuna Negreni și colindătorii tradițiilor clujene.
În anul 2025, Târgul de Crăciun de la Săvârșin a reunit, la fel ca în ediția precedentă, meșteșugari și producători locali din Săvârșin, din comunele învecinate și din județul Arad, precum și din județele Bihor, Cluj, Timiș, Vâlcea și Hunedoara, consolidând rolul Castelului Săvârșin ca spațiu de întâlnire al tradițiilor și identității românești.
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/craciun-regal-la-savarsin-25-de-ani-de-sarbatori-in-familie-si-traditii-pastrate/