Dorel Micle a demisionat din funcția de director al Muzeului Satului Bănățean din Timișoara
Dorel Micle a decis, joi, să-și dea demisia din funcția de director al Muzeului Satului Bănățean din Timișoara. Decizia a fost luată după ce în spațiul public au apărut informații cu privire la faptul că, în ultimii aproape trei ani, o firmă din Moșnița Nouă, cu un singur angajat, a câștigat contracte în valoare de aproximativ 400.000 de euro pentru organizarea unor evenimente de la muzeu.
„Încheierea contractelor s-a realizat de către personalul specializat, iar în procedura de atribuire a acestora nu a intervenit nicio persoană din conducerea instituției, cu atât mai puțin managerul. Mandatul managerului a început în anul 2023, deci parțial din ceea ce ați prezentat (cele din anul 2022) nu aparțin actualei conduceri. În cursul ultimilor 2 ani au existat controale efectuate atât din partea ordonatorului principal de credite, cât și din partea altor instituții abilitate în acest sens și nu au fost constatate abateri sau deficiențe în acest sens, cu atât mai puțin eventuale prejudicii. Toate anunțurile de evenimente au fost postate pe website-ul instituției (www.muzeulsatuluibanatean.ro/achizitiipublice) conform Legii nr. 98/2016, cu respectarea principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică și a organizării concursurilor, inclusiv principiului de transparență publică. Muzeul Satului Bănățean Timișoara are mult mai multe contracte pentru organizarea de evenimente (expoziții, târguri, festivaluri, etc.) conform specificului unui Muzeu în Aer Liber și în conformitate cu Programul Cultural Minimal aprobat în fiecare an de către Consiliul Județean Timiș. Societatea menționată de dvs în articol s-a prezentat și a câștigat doar o parte a acestora, care au corespuns obiectului lor de activitate. SC Doringo Dream SRL are contracte cu Muzeul Satului Bănățean Timișoara încă din 2016, conform înregistrărilor contabile, adică de 9 ani, și nu au nici o legătură cu actuala conducere”, a explicat Muzeul Satului Bănățean, într-un comunicat de presă.
În același comunicat, Dorel Micle a anunțat că demisionează din funcția de director al muzeului.
„Vă anunțăm, de asemenea, că Muzeul Satului Bănățean a solicitat Consiliului Județean Timiș să întreprindă toate măsurile de control și audit pentru a clarifica situația, iar pentru a face dovada bunei credințe, corectitudinii și neimplicării în faptele insinuate de articolul d-voastră, managerul și-a depus mandatul către președintele CJT”, aflăm din comunicat.
Source URL: https://www.banatulmeu.ro/dorel-micle-a-demisionat-din-functia-de-director-al-muzeului-satului-banatean-din-timisoara/

