Locuitorii din zona Pasajului Solventul acuză administrația Fritz de haos și risipă de bani publici. Reacția Primăriei
Un grup de aproximativ 70 de locuitori din zona Pasajului Solventul, de pe străzile Casian Munteanu, Trifoiului și Războieni, reclamă modul în care este gestionat unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Timișoara.
Într-un mesaj transmis presei de Iulia V., în numele locatarilor din zonă, se arată că proiectul promovat de primarul Dominic Fritz și viceprimarul Ruben Lațcău drept o „mare realizare” reprezintă, în realitate, „un dezastru administrativ”.
Potrivit acesteia, lucrările au fost prost gestionate de actuala administrație, fiind modificate din mers și executate haotic. Locuitorii reclamă îngustarea benzilor de circulație, trotuare strâmbe și neregulate, dar și situații considerate absurde, în care trotuarele devin foarte late exact în zonele unde s-a redus carosabilul.
De asemenea, cetățenii semnalează blocarea unor treceri de pietoni cu parapeți, fără a fi oferite soluții alternative de traversare. „Este ridicol”, spune Iulia V., care acuză lipsa unei planificări coerente și a dialogului cu cei afectați direct de lucrări.
O altă problemă majoră este accesul dificil către locuințe!
„Suntem obligați să ocolim până la 1,5 kilometri pentru a ajunge acasă. Asta nu se numește infrastructură, ci sfidare”, afirmă reprezentanta locuitorilor. În mesajul transmis, cetățeanca mai susține că primarul Dominic Fritz ar fi evitat întâlnirile directe cu cetățenii nemulțumiți, trimițându-l în schimb pe viceprimarul Ruben Lațcău, fără ca cineva să își asume responsabilitatea pentru problemele apărute.
Locuitorii acuză și o risipă semnificativă de bani publici, oferind mai multe exemple din desfășurarea șantierului.
Potrivit acestora, au fost montați inițial șase stâlpi de iluminat, care după aproximativ două luni au fost demontați și înlocuiți cu doar trei.
De asemenea, o stație de tramvai ar fi fost construită, utilizată timp de trei luni, după care a fost demolată. Un alt punct criticat este realizarea unei bucle de tramvai considerate inutile, investiție estimată la aproximativ 1,2 milioane de euro, în condițiile în care sunt anunțate noi modificări ale proiectului, ce ar urma să genereze costuri suplimentare.
„Dominic Fritz și Ruben Lațcău trebuie să înțeleagă că nu ei plătesc aceste greșeli, ci noi, din banii noștri. Spațiul era suficient pentru benzi mai late, trotuare decente și acces facil către casele oamenilor. Soluții corecte existau, dar nu s-a dorit aplicarea lor. Ce am primit? Incompetență, improvizații și dispreț față de cetățeni”, este concluzia Iuliei V.
Primăria Timișoara susține că lucrările din zona Pasajului Solventul fac parte dintr-un proiect complex de modernizare a infrastructurii de transport, care are ca obiectiv principal creșterea siguranței rutiere și prioritizarea transportului public și a mobilității alternative.
Reprezentanții municipalității mai susțin că unele modificări apărute pe parcursul execuției au fost necesare din cauza condițiilor din teren și a corelării cu alte investiții de infrastructură.
„Proiectul Pasajului Solventul este unul de amploare, iar ajustările realizate au fost menite să îmbunătățească funcționalitatea și siguranța zonei. Accesul către proprietăți va fi optimizat pe măsură ce lucrările avansează”, atrag atenția reprezentanții Primăriei Timișoara.
În ceea ce privește acuzațiile legate de risipa banilor publici, municipalitatea precizează că toate lucrările sunt realizate în baza contractelor aprobate și monitorizate, iar costurile se încadrează în bugetele stabilite.
„Investițiile în infrastructura de transport public, inclusiv bucla de tramvai, sunt necesare pentru dezvoltarea pe termen lung a orașului”, arată autoritățile.
Primăria mai susține că este deschisă dialogului cu cetățenii și că vor fi organizate întâlniri suplimentare pentru a clarifica nemulțumirile locuitorilor din zonă, pe măsură ce proiectul se apropie de finalizare.
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/locuitorii-din-zona-pasajului-solventul-acuza-administratia-fritz-de-haos-si-risipa-de-bani-publici-reactia-primariei/


