Experta în șmecherii imobiliare din USR Timiș a pierdut definitiv procesul: Aida Szilagyi a făcut ilegal bloc dintr-o casă unifamilială!
Luni la prânz, Curtea de Apel Timișoara a pronunțat soluția definitivă în procesul în care vecinii useristei Aida Szilagyi au cerut instanței de judecată să anuleze autorizația de construire prin care doamna în cauză și soțul său au transformat ilegal o casă unifamilială în bloc cu nouă apartamente.
După ce, în 14 iunie 2022, Tribunalul Timiș le-a dat câștig de cauză reclamanților, luni a venit rândul instanței de recurs să facă același lucru. Iată minuta publicată pe www.portal.just.ro:
“Respinge recursurile formulate de recurenţii-pârâţi MUNICIPIUL TIMIŞOARA, prin PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, SZILAGY SORIN NICOLAE şi SZILAGY AIDA-SORINA, împotriva sentinţei civile nr. 534/14.06.2022, pronunţată în dosar nr. 2158/30/2018, de Tribunalul Timiş, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi PÂRVU COSMIN ALEXANDRU şi PÂRVU MIHAELA LAVINIA.
Obligă recurenţii-pârâţi să plătească intimaţilor-reclamanţi suma de 5849,94 cheltuieli de judecată în recurs. Respinge cererea recurenţilor-pârâţi de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, ca neîntemeiată. Definitivă.
Pronunţată azi, 28.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Hotarâre 1185/2022 28.11.2022”.
La fel ca în alte cazuri documentate de noi, și dezvăluirile începute pe acest subiect în 6 iunie 2022 au fost confirmate ulterior de instanța de judecată. Cedăm legătura Aidei Szilagyi, al cărei gest de onoare este așteptat, în primul rând, chiar de colegii săi de partid.
Source URL: https://renasterea.ro/experta-in-smecherii-imobiliare-din-usr-timis-a-pierdut-definitiv-procesul-aida-szilagyi-a-facut-ilegal-bloc-dintr-o-casa-unifamiliala/